Un nou regim de slăbit: Ce conţine dieta de 4 săptămâni

O nouă dietă pentru atingerea unei siluete de invidiat şi a unei condiţii fizice optime, creată de specialiştii britanici, impune ca la fiecare masă să fie consumaţi carbohidraţi, cafeaua nu trebuie exclusă total, iar exerciţiile fizice trebuie făcute cu moderaţie.

9111 afișări
Imaginea articolului Un nou regim de slăbit: Ce conţine dieta de 4 săptămâni

Un nou regim de slăbit: Ce conţine dieta de 4 săptămâni (Imagine: Hepta)

Dieta de patru săptămâni "Fitness and Food Effect" (Efectul fitnessului şi al mâncării, n.r.) a fost concepută de medicul nutriţionist Michelle Storfer şi de Faya Nilsson, specialistă în fitness care scrie şi pe blogul fitnessontoast.com, şi recomandă consumul de carbohidraţi, băutul de cafea, dar şi de ciocolată caldă, consumul de alimente până la atingerea sentimentului de saţietate şi efectuarea de exerciţii fizice cu moderaţie, potrivit dailymail.co.uk.

Programul de 28 de zile include zile în care trebuie executate intensiv exerciţii de tip cardio, dar şi zile de relaxare şi o zi dedicată exerciţiilor de tip stretching.

Potrivit planului de exerciţii fizice, într-o săptămână trei zile trebuie să fie dedicate unor programe de exerciţii fizice de 30 de minute, axate pe tonifierea muşchilor şi dobândirea de rezistenţă. Două zile trebuie să fie dedicate relaxării, fără exerciţii, una va include exerciţii de tip stretching, iar una dintre zile va conţine un program intensiv de exerciţii de tip cardio.

În ceea ce priveşte dieta, aceasta trebuie să includă trei mese principale şi două gustări, care nu exclud ciocolata, dar trebuie pus accent pe hrana sănătoasă, fără produse foarte bogate în zahăr şi grăsimi.

Nutriţionista Michelle Storfer recomandă alimentele pe bază de cereale integrale, fructe, cartofi dulci, salate, ciocolată neagră, orez brun, peşte, iaurt şi lapte degresat. Trebuie excluse din dietă alimentele semipreparate, produsele foarte procesate şi felurile de mâncare foarte grele, cum sunt tocăniţele şi fripturile din carne de porc.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici