BIO: Cine este Gabriel Leş, propunerea PSD pentru Ministerul Apărării Naţionale

Gabriel-Beniamin Leş este propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Apărării, acesta fiind, timp de un an, secretar de stat pentru armament în minister. Leş a condus APIA Satu Mare, fiind în prezent la primul mandat în Senatul României.

5439 afișări
Imaginea articolului BIO: Cine este Gabriel Leş, propunerea PSD pentru Ministerul Apărării Naţionale

BIO: Cine este Gabriel Leş, propunerea PSD pentru Ministerul Apărării Naţionale

Gabriel Leş, membru PSD, are 41 de ani, la alegerile din decembrie obţinând primul mandat în Senatul României. Este membru al comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului şi al comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

În octombrie 2015 a fost numit secretar de stat în Ministerul Apărării Naţionale (MApN) de premierul de la acea vreme, Victor Ponta, funcţie pe care a ocupat-o până în octombrie 2016. Anterior a fost director la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare. A ocupat funcţii şi administraţia publică locală.

Potrivit declaraţiei de interese, acesta este asociat unic al firmei Expert Design SRL, a cărei activitate este suspendată în prezent.

Potrivit declaraţiei de avere, Leş a primit în anul 2010, drept donaţie, o casă de o sută de metri pătraţi la Satu Mare. În acelaşi an şi-a deschis şi un cont în care are, în prezent, economii de 31.500 de euro. În ianuarie 2016 a împrumutat 34.000 euro de la o rudă, împrumut pe care trebuie să îl restituie în 2017. Soţia sa este consilier juridic la Consiliul Judeţean Satu Mare.

Gabriel Leş are două maşini, un Opel Frontera, achiziţionat în 1994, şi un Opel Insigna, cumpărat prin credit în anul 2009.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici