COD PORTOCALIU de ger în Bucureşti şi în aproape toată ţara luni şi marţi. Se vor înregistra -29 grade Celsius

Capitala va intra de luni, de la ora 10.00, sub cod portocaliu de ger, a anunţat Gabriela Băncilă, meteorolog al Administraţiei Naţionale de Meteorologie la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei. UPDATE: ANM a emis o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă luni şi marţi, pentru 36 de judeţe din ţară.

12334 afișări
Imaginea articolului COD PORTOCALIU de ger în Bucureşti şi în aproape toată ţara luni şi marţi. Se vor înregistra -29 grade Celsius

Capitala intră de luni, de la ora 10, sub cod portocaliu de ger

Update 10:15 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod portocaliu de ger, valabilă luni şi marţi, pentru aproape toată ţara.

Meteorologii avertizează că, în intervalul menţionat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade.

TITLURILE ZILEI

Totodată, ANM a emis şi o atenţionare cod galben de ger pentru cinci judeţe din vestul ţării, respectiv Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş şi Caraş Severin. Aici, vremea va fi geroasă îndeosebi în cursul nopţilor şi al dimineţilor, când valorile termice se vor situa frecvent sub -15 grade.

ŞTIRE 9.20 Gabriela Băncilă, meteorolog ANM a mai declarat în cadrul comandamentului de iarnă de la PMB că „Meteorologii vor reactualiza codul galben de ger”.

"Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o actualizare a atenţionării anterioare cod galben de ger, pe parcursul acestei dimineţi, pentru municipiul Bucureşti - intrarea sub cod portocaliu de ger încă de astăzi. Va fi emisă atenţionarea la ora 10.00", a declarat Gabriela Băncilă, meteorolog al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) la comandamentul de iarnă de la Primăria Capitalei.

Meteorologul a anunţat că în Bucureşti se vor înregistra valori maxime de -11 grade Celsius în timp ce minima va fi în jurul valorii de -20 de grade Celsius.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici