Cum a redus la zero un oraş italian numărul de infecţii cu coronavirus. Experimentul făcut de autorităţi

Italia e cea mai afectată ţară din Europa de virusul ucigaş care a aruncat aproape toată planeta în carantină.

18492 afișări
Imaginea articolului Cum a redus la zero un oraş italian numărul de infecţii cu coronavirus. Experimentul făcut de autorităţi

Cum redus la zero un oraş italian numărul de infecţii cu coronavirus. Experimentul făcut de autorităţi

La 18 martie erau peste 31.000 de oameni infectaţi în Italia şi 2500 de oameni decedaţi, al doilea cel mai tragic bilanţ din lume, după cel din China. Partea de nord a peninsulei este cea mai afectată şi prima regiune închisă în carantină.

În aşteptarea unei soluţii salvatoare de la autorităţile de la Roma, primarii a 11 oraşe de lângă Veneţia au decis să facă un experiment pentru a încerca să opreasca numarul de persoane infectate. Experimentul a avut succes în orăşelul Vò, unul dintre primele afectate de COVID-19.

Cu o populaţie de doar 3300 de persoane, autorităţile locale au testat toţi oamenii din oraş iar pe cei pozitivi i-au izolat într-o carantină strictă şi i-au izolat pe apropiaţii lor. De vinerea trecută, oraşul nu a mai raportat niciun caz nou de infecţii, o veste bună într-o perioadă tragică din istoria Italiei.

 

CARANTINA ÎNVINGE CORONAVIRUSUL!



"Testele au fost vitale, aşa am salvat multe vieţi", a declarat primarul Giuliano Martini, potrivit Sky News.

Andrea Crisanti, expert în boli infecţioase de la Imperial College London a fost implicat de la început în experimentul celor 11 oraşe italiene. "În Vo am reuşit să testăm toţi locuitorii, chiar şi pe cei asimptomatici. Toţi au fost izolaţi ca să nu poată să transmită boala. La al doilea val de testare am înregistrat o scădere de 90% al cazurilor pozitive. Iar din cei depistaţi pozitiv la a doua testare, opt erau asimptomatici.", spune Crisanti.

Profesorul Crisanti avertizează ca pentru fiecare pacient cu simptome COVID-19 sunt 10 care nu simt nimic.

"E clar că nu poţi să testezi toţi cetăţenii italieni, dar poţi să-i testezi pe cei de lângă persoanele cu simptome, e vital", a mai spus el.
 

Organizatia Mondială a Sănătăţii: Testaţi! Testaţi! Testaţi!


Directorul general al Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a transmis acelaşi mesaj. "Testaţi, testaţi, testaţi! E un mesaj simplu pentru toate ţările. Toate ţările trebuie să fie capabile să testeze cazurile suspecte. Nu pot lupta cu această pandemie legaţi la ochi".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici