Dezastrul lansării noilor iPhone-uri loveşte puternic furnizorii Apple. Scăderi pe bursă de peste 10% pentru firmele care produc componente pentru iPhone-uri

Cele mai noi lansări de la Apple au fost primite cu scepticism, cel puţin de investitorii care au plasamente în furnizorii asiatici ai gigantului american, scrie Bloomberg.

4349 afișări
Imaginea articolului Dezastrul lansării noilor iPhone-uri loveşte puternic furnizorii Apple. Scăderi pe bursă de peste 10% pentru firmele care produc componente pentru iPhone-uri

Dezastrul lansării noilor iPhone-uri loveşte puternic furnizorii Apple. Scăderi pe bursă de peste 10% pentru firmele care produc componente pentru iPhone-uri

Hon Hai Precision Industry, care asamblează iPhone-urile şi alte produse Apple, a scăzut cu 10% pe bursa din Taipei de când Apple a lansat noua colecţie de gadgeturi. Alţi furnizori din regiune, inclusiv Pegaron din Taiwan şi Innotek din Coreea de Sud, au scăzut cu peste 12%.

Piaţa bursieră de 1.100 de miliarde de dolari din Taiwan este extrem de expusă schimbărilor perspectivelor asupra Apple, din cauza dominaţiei producătorilor de părţi componente. Hon Hai şi Taiwan Semiconductor Manufacturing, firma care furnizează principalele chip-uri pentru Apple, reprezintă un sfert din volumul total al indicelui Taiex, în timp ce exporturile reprezintă peste jumătate din PIB-ul Taiwanului.

”Cererea pentru noile iPhoneuri a fost dezamăgitoare pentru pieţe şi pentru investitorii străini, iar scăderea puternică a furnizorilor ar putea continua pe bursa din Taiwan”, a spus Alan Tseng, vicepreşedintele Capital Investment Management din Taiwan. ”Scăderile pe bursă înregistrate de furnizorii Apple au tras în jos indicele de referinţă a pieţei din Taiwan şi ar putea să-l afecteze şi mai puternic în perioada următoare”.

Investitorii străini au retras săptămâna trecută un total de 677 de milioane de dolari din piaţa de capital din Taiwan, cel mai mare exod de bani din ultimele trei luni. Înainte de lansarea Apple, optimismul că noul model de iPhone ar putea să propulseze acţiunile taiwaneze a trimis indicele Taiex la maximul ultimilor 17 ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici