Trei persoane atacate de un urs. Salvamontiştii intervin pentru recuperarea şi acordarea primului ajutor

Trei persoane au fost atacate de urs, vineri, pe munte, la graniţa dintre judeţele Harghita şi Suceava.

3416 afișări
Imaginea articolului Trei persoane atacate de un urs. Salvamontiştii intervin pentru recuperarea şi acordarea primului ajutor

Două persoane atacate de un urs, în Suceava. Salvamontiştii intervin pentru recuperarea şi acordarea primului ajutor

Doi bărbaţi au fost atacaţi de un urs pe raza localităţii Drăgoiasa din Suceava. Unul dintre cei doi s-a speriat şi a fugit în pădure, în timp ce celălalt a rămas la faţa locului fiind transportat de un cioban la ambulanţă. 

Salvamontiştii din Vatra Dornei au intervenit pentru recuperarea şi acordarea primului ajutor. Prima victimă a ajuns deja în ambulanţă şi este în drum spre Vatra Dornei: „Date fiind gravitatea rănilor, va fi transferată mai departe”, au spus salvamontiştii.

UPDATE:

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a precizat ulterior că atacul ursului din zona fondului forestier arondat judeţelor Suceava - Harghita - Mureş a avut loc în judeţul Harghita.
 
„Ursul ar fi atacat o bovină în zona unei stâni amplasată pe raza judeţului Harghita şi trei bărbaţi au încercat să alunge ursul. Un bărbat de 45 de ani a fost atacat de urs, suferind mai multe leziuni şi fiind transportat la o unitate medicală din judeţul Suceava, aceasta fiind cea mai apropiată unitate medicală de locul atacului. Un alt tânăr de 26 de ani a reuşit să fugă, fiind la această oră căutat în fondul forestier de echipe comune de jandarmi montani şi poliţişti. Cel de-al treilea bărbat este apelantul la SNUAU 112”, a spus Ionuţ Epureanu.
 
Toţi cei trei bărbaţi sunt din judeţul Mureş şi lucrau la stâna din Harghita.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
urs,
atac,
suceava

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici