Lista restricţiilor şi interdicţiilor din timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia

FIFA World Cup Russia 2018 se va desfăşura în 11 oraşe, în perioada 14 iunie - 15 iulie 2018, scrie rbth.com. Autorităţile vor să interzică anumite lucruri, pentru a spori securitatea, astfel încât unele mecanisme de rutină vor fi modificate.

1849 afișări
Imaginea articolului Lista restricţiilor şi interdicţiilor din timpul Campionatului Mondial de Fotbal din Rusia

FIFA World Cup Russia 2018 se va desfăşura în 11 oraşe, în perioada 14 iunie - 15 iulie 2018, scrie rbth.com. Autorităţile vor să interzică anumite lucruri, pentru a spori securitatea, astfel încât unele mecanisme de rutină vor fi modificate.

Fără alcool în recipiente din sticlă. Nu vei avea voie să cumperi alcool în sticle din apropierea stadioanelor, ci doar bere în pahare de plastic, de la barurile din zonă. De asemenea, nu veţi putea cumpăra alcool din magazinele situate pe o rază de 2 km faţă de stadioane şi din gări. Mai mult, în Moscova, cu o zi înaintea meciurilor - şi în timpul zilei de desfăşurare a meciului - băuturile răcoritoare în recipiente din sticlă vor fi interzise. În alte zone, restricţiile nu vor fi atât de dure. În Ekaterinburg, vânzarea de alcool va fi interzisă timp de trei ore înaintea meciului şi o oră după fluierul final. Restaurantele nu vor fi afectate de acest regulament.

Fără adunări neautorizate. Toate adunările şi procesiunile dedicate oricărei cauze, cu excepţia fotbalului, vor fi interzise, urmând să primească girul FSB-ului (serviciile secrete ruse) şi a Ministerului de Interne. În Ekaterinburg, orice adunare va fi ţinută în afara oraşului şi doar între orele 14.00-16.00. Volgogradul restricţionează numărul participanţilor la mitinguri la 150 de persoane şi acestea trebuie ţinute între 9.00 dimineaţa şi 17.00 după amiaza.

Fără drone. În timpul Cupei Mondiale din Rusia, autorităţile vor instaura zone de restricţie pentru drone. În St. Petersburg, zona va acoperi 100 km pătraţi şi cerul de deasupra Moscovei va fi de asemenea monitorizat. Pentru a combate raidurile unor drone ostile, unităţile speciale ale Ministerului Apărării vor folosi o adevărată „baricadă electronică”, tehnici specifice de combatere a acestor aparate. Şi fără drone pe stadioane, fără selfie stick-uri, umbrele lungi, petarde, arme, biciclete. Fără droguri, deoarece în Rusia sunt interzise.



Fără arme. Între 25 mai şi 25 iulie 2018, va fi imposibilă comercializarea, înregistrarea, transportul sau deţinerea oricărei arme.

Fără graffiti. Moscova a adoptat o lege care interzice desenele graffiti pentru reclame în timpul Cupei Mondiale. Aceste măsuri ţin de obligaţiile Rusiei faţă de FIFA, potrivit cărora spaţiul publicitar din unele zone este rezervat partenerilor asociaţiei sportive.

Fără tururi cu autobuzul. În timpul zilelor de meci, nu veţi putea călători cu autobuzul din oraşele care nu găzduiesc partide în cele gazdă. Singura excepţie vor fi autobuzele care ţin de serviciile regionale de securitate şi acelea dotate cu sisteme GLONASS.

Fără maşini în centrul oraşelor. În timpul meciurilor, multe străzi din Rusia vor fi destinate doar pietonilor. Dacă doriţi să închiriaţi o maşină în Rusia, trebuie să verificaţi drumurile închise sau să mergeţi cu taxiul. De asemenea, rutele transportului public vor fi schimbate. Există şi o veste bună: Mersul pe jos face piciorul frumos...

Fără grătare. Rusia va folosi un regim special antiincendiu pentru „Mundial”, interzicând grătarele. Amenda pentru încălcarea legii este de 4.000 de ruble (65 de dolari).

Fără întârzieri la înregistrare. Cei care vin la meciuri trebuie să se înregistreze în oraş în trei zile, nu în 90 de zile, cum este în mod normal. Pentru cetăţenii străini, perioada de înregistrare va fi ceva mai lungă, în funcţie de situaţie, în medie de şapte zile. Se recomandă să aveţi în portofel cel puţin o copie a actului de identitate şi a vizei, deoarece în lipsa documentelor, un poliţist vă poate reţine până la trei ore, pentru a vă verifica identitatea.

Fără muncă! De exemplu, în Volgograd, unde jumătate din oraş va fi blocat în timpul meciurilor Cupei Mondiale, transportul public va fi modificat şi multe străzi vor fi închise pentru maşini. Autorităţile au decis să potrivească totul cu zilele de vacanţă. Desigur, toate serviciile publice, restaurantele şi barurile ruseşti vor funcţiona normal. Bine aţi venit în Rusia!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici