Rusia face război şi pace în secolul XXI? Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev: ,,Administraţia Biden a greşit când a permis Rusiei să construiască gazoductul Nord Stream 2

  • Mykhailo Samus: „Rusia încearcă să şantajeze Europa, să-i modifice poziţia şi să-i schimbe deciziile opuse proiectului Nord Stream 2.”
  • Mykhailo Samus: „Cred că, după Zapad 2021 şi după alegerile din Duma de Stat, vom vedea nişte schimbări în echilibrul politic din Rusia.”
  • Mykhailo Samus: „Acum mai bine de 20 de ani, chiar 25 de ani, Lukaşenko a vrut să intre în dansul geopolitic şi să facă echilibristică între Rusia şi Europa şi Occident.”
  • Mykhailo Samus: „Avioanele ruseşti au ajuns deja luna trecută în Belarus, invocând aceste exerciţii comune, dar eu cred că, neoficial, e o bază militară aeriană rusească în Belarus.”
1673 afișări
Imaginea articolului Rusia face război şi pace în secolul XXI? Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev: ,,Administraţia Biden a greşit când a permis Rusiei să construiască gazoductul Nord Stream 2
Mykhailo Samus, director al New Geopolitics Research Network de la Kiev, prezintă pentru Aleph News, la emisiunea InSecuritate, care sunt implicaţiile şi controversele din spatele manevrelor desfăşurate de Rusia anul acesta în cadrul exerciţiului militar Zapad (n.r. Vest, în limba rusă).
În ceea ce priveşte impactul unei noi posibile uniuni energetice între Rusia şi Belarus, Mykhailo Samus dezvăluie că Rusia va folosi la maximum orice oportunitate de a folosi gazul ca armă hibridă.

Zapad-2021 sau cum face Rusia război şi pace

 
Invitatul lui Bogdan Nicolae susţine că, şi în 2021, scopul din spatele Zapad este acelaşi: să divizeze statele NATO. Potrivit lui Mykhailo Samus, Zapad 2021 reprezintă o ameninţare pentru Ucraina, dar şi pentru România. 
,,Pentru Ucraina este clar o problemă pentru că, în timpul exerciţiilor din aprilie anul acesta, Rusia a adunat aproximativ 150.000 de soldaţi la graniţa estică a Ucrainei şi au ocupat şi anexat Crimeea. 
Am descoperit că au folosit tactici şi tehnologii noi pe care Rusia le-a studiat şi a încercat să le folosească în operaţiuni din Crimeea ocupată. 
De exemplu, au transferat diviziile şi brigăzile aeropurtate tradiţionale în aşa-numitele noi brigăzi şi regimente uşoare aeropurtate care nu folosesc aparate strategice clasice, ci elicoptere şi multifuncţionale. Asta înseamnă o nouă abordare, mai ales pentru Ucraina. Pentru că, dacă vorbim despre graniţa dintre Belarus şi Ucraina, ,,geografia militară”, ca să-i spunem aşa, nu e foarte bună”, explică interlocutorul lui Bogdan Nicolae.  
 

Mykhailo Samus: ,,Deci, scenariul e acelaşi, să divizeze statele NATO.”

 
,,Cred că NATO ar trebui să urmărească aceste exerciţii, pentru că Rusia, în acest scenariu, a încercat în mod clar să taie accesul Poloniei şi al statelor baltice la celelalte state NATO şi a încercat să atace Polonia înainte ca statele NATO să ia decizia de a ajuta Polonia. Deci, scenariul e acelaşi, să divizeze statele NATO şi să îngreuneze luarea deciziei de a ajuta Polonia şi statele baltice.”
 

Mykhailo SAMUS: ,,Lukaşenko nu mai este recunoscut de majoritatea ţărilor, desigur, nici de Ucraina.”

 
Zapad 2021 va duce la o mai bună integrare a armatelor din Rusia şi Belarus? Este Lukaşenko obligat să accepte influenţa şi implicarea Rusiei în problemele de securitate ala Belarusului? 
Mykhailo Samus susţine că, dacă în 2017 Lukaşenko a jucat rolul pacifistului, în 2021 lucrurile s-au schimbat radical.
 
„Din 2017, s-au schimbat multe în Belarus. În 2017, Lukaşenko a încercat să joace rolul pacifistului. Dacă îţi aminteşti, la Minsk, Rusia şi Ucraina au negociat problemele din Donbas şi au semnat Tratatul de la Minsk. Lukaşenko a găzduit aceste întâlniri, alături de Merkel, de Hollande şi de alţi lideri occidentali. Pe atunci, Lukaşenko a încercat să aibă un rol neutru, de mediator şi – chiar la Zapad 2017 – Lukaşenko a declarat, de mai multe ori, că armata bielorusă nu va trece niciodată graniţa (în Vest). I-ar fi ajutat pe ruşi în operaţiunile de apărare, dar dacă vorbim de contraofensivă sau ofensivă, armata rusă ar fi trecut graniţa cu Polonia, cu ţările baltice sau Ucraina, fără susţinerea soldaţilor, avioanelor sau altor echipamente bieloruse. 
 
Cred că situaţia s-a schimbat complet. Lukaşenko nu mai este recunoscut de majoritatea ţărilor, desigur, nici de Ucraina, de ţările NATO şi ale Uniunii Europene. Lukaşenko e supus sancţiunilor după reacţia negativă faţă de procesul democratic din Belarus şi după problema cu avionul Ryan Air şi a forţelor de securitate bieloruse. Cred că Lukaşenko nu mai are alte soluţii şi trebuie să-i ofere lui Putin toată susţinerea posibilă şi toate oportunităţile posibile de a folosi nu doar teritoriile bieloruse, ci şi forţele armate bieloruse.” 

Mykhailo Samus: ,,Eu cred că, neoficial, e o bază militară aeriană rusească în Belarus.”

 
,,Da, acum mai bine de 20 de ani, chiar 25 de ani, Lukaşenko a vrut să intre în dansul geopolitic şi să facă echilibristică între Rusia şi Europa şi Occident. De fiecare dată, la fiecare patru ani, Lukaşenko schimba direcţia între Moscova şi Bruxelles şi înapoi spre Rusia. Desigur, n-a fost o apropiere reală de Occident, ci un mod de a negocia cu Moscova preţul gazelor, a unor condiţii economice proaste pentru exporturile bieloruse sau obţinerea de fonduri de la Kremlin. 
 
De data asta, Lukaşenko nu mai are cum să facă acest tip de joc. Eu cred că Putin i-a cerut lui Lukaşenko să-l susţină în problemele militare, iar Rusia a început să se folosească de forţele armate bieloruse şi a trimis avioane noi în Belarus, sub acoperirea unui proiect comun de patrulare a spaţiului aerian bielorus. Tocmai au creat un centru comun de pregătire pentru apărare antiaeriană şi forţe aeriene. Deci avioanele ruseşti au ajuns deja luna trecută în Belarus, invocând aceste exerciţii comune, dar eu cred că, neoficial, e o bază militară aeriană rusească în Belarus. Cred că Lukaşenko de acum e total diferit de cel din 2017 şi de aceea Rusia va folosi forţele militare bieloruse. Înainte de Zapad 2021, Lukaşenko a vizitat Moscova la cea de-a cincea întâlnire cu preşedintele rus de anul acesta.”

Mykhailo SAMUS: ,,Ucraina va cumpăra gazul european scump, iar Belarus va cumpăra gazul rusesc la un preţ de patru ori mai mic.”

 
Care este impactul unei noi posibile uniuni energetice între Rusia şi Belarus? Ar trebui să ne îngrijoreze noile tactici şi forţe arătate de armatele rusă şi bielorusă? Cum arată armata rusă în contra-ofensivă, dar şi ce arată Rusia Occidentului?
 
„Nu ştiu exact modul în care piaţa comună de energie dintre Belarus şi Rusia va afecta ţările noastre, pentru că principalul efect va fi resimţit în Belarus. Aparent, Kremlinul vrea să arate Belarusului şi oamenilor că-l sprijină pe Lukaşenko şi că susţine Belarusul într-o perioadă dificilă. Dacă privim la piaţa europeană, preţul gazului e de 1.000 de dolari pe mia de metri cubi, iar în Belarus va fi în jur de 150 de dolari sau 200 de dolari pe mia de metri cubi. Le va demonstra celorlalte ţări ex-sovietice diferenţa dintre Belarus şi Ucraina. Ucraina va cumpăra gazul european scump, iar Belarus va cumpăra gazul rusesc la un preţ de patru ori mai mic, iar asta va ajuta economia bielorusă.” 

Gazele ruseşti sunt o armă hibridă? Mykhailo SAMUS: ,,Da, ţările noastre plătesc deja un preţ mare pentru gazele naturale importate din Rusia.”

 
„În ceea ce ceea ce priveşte Nord Stream 2, în momentul în care va începe să funcţioneze -şi eu cred că asta arată că administraţia Biden a greşit când – la insistenţele lui Merkel şi ale Germaniei – a permis Rusiei să finalizeze gazoductul Nord Stream 2. Rusia încearcă să şantajeze Europa, să-i modifice poziţia şi să-i schimbe hotărârile opuse proiectului Nord Stream 2 pentru că Uniunea Europeană a decis că Nord Stream 2 va trebui să respecte regulile pieţei europene. Asta înseamnă că doar 50% din gazul transportat prin Nord Stream ar putea fi gaz rusesc. 
 
Da, ţările noastre plătesc deja un preţ mare pentru gazele naturale importate din Rusia. Cred că România şi flancul estic al NATO, poate chiar şi Ucraina, plătesc de cinci ori mai mult decât preţul plătit de Belarus pentru importuri. În ceea ce priveşte gazul natural important din Federaţia Rusă, plătim deja un preţ diferenţiat politic.” 
Mykhailo SAMUS: ,,Rusia se va folosi de fiecare posibilitate, de orice instrument posibil ca să atace Ucraina şi Europa cu ajutorul gazelor”
 
„Sunt sigur că Rusia deja foloseşte gazele naturale împotriva Ucrainei şi a altor ţări europene. Sunt sigur că Rusia se va folosi de fiecare posibilitate, de orice instrument posibil ca să atace Ucraina şi Europa cu ajutorul gazelor. Legat de Rusia şi de gazul rusesc, sunt sigur că, după acest acord între SUA şi Germania, Ucraina şi unele ţări est-europene vor avea de suferit. Rusia se va folosi de conjunctură împotriva acestor ţări ca să le arate altora că oricine acţionează împotriva Rusiei va plăti preţuri foarte mari şi că va fi atacat constant prin mijloace hibride.
Gazul natural şi gazoductele aflate în mâna ruşilor sunt un exemplu foarte concret al războiului hibrid. Am fost surprins când administraţia Biden şi-a dat acordul (n.r. privind Nord Stream 2) pentru că era foarte clar că, după semnarea înţelegerii, când Merkel se va retrage, Rusia va utiliza la maximum orice ocazie, orice oportunitate să folosească gazul ca armă hibridă.”
 

Mykhailo SAMUS: ,,Rusia încearcă acum să controleze total Marea Neagră şi să o transforme într-un lac rusesc.”

 
„Eu cred că vizitele navelor NATO în Marea Neagră nu sunt de-ajuns ca să schimbe echilibrul puterilor. Aceste vizite sunt bune, arată că NATO monitorizează situaţia, dar se pare că NATO nu vrea să schimbe echilibrul. Dacă nu se restabileşte echilibrul forţelor în regiunea Mării Negre, e imposibil să spunem că Rusia îşi va schimba strategia. Rusia încearcă acum să controleze total Marea Neagră şi să o transforme într-un lac rusesc. Eu cred că Rusia, din păcate, are succes cu această strategie şi cu acest scop.”
 

Mykhailo Samus: ,,Ucraina şi România ar trebui să acţioneze împreună dacă NATO nu se implică mai activ în schimbarea echilibrului.”

 
„Rusia are un mare avantaj şi mai are şi avantajul navelor şi al submarinelor. Au şase submarine cu rachete de croazieră „Kalibr” cu rază de acţiune de 2.500 de kilometri, au aproximativ 200 de rachete pe care le pot folosi împotriva Ucrainei, a României sau a altor ţări din zona Mării Negre. Ucraina, de exemplu, are doar o divizie de rachete de croazieră „Neptun” care vor deveni active anul acesta. Până acum, nu aveam rachete de croazieră. Deci, abia din acest an, Ucraina a început să schimbe echilibrul, dar doar în ceea ce priveşte forţele navale. (…) Sigur că Ucraina şi România ar trebui să acţioneze împreună, dacă NATO nu se implică mai activ în schimbarea echilibrului”, conchide Mykhailo Samus, director New Geopolitics Research Network de la Kiev.
 
 
 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici