Sute de mii de persoane, la Paris la funeraliile cântăreţului francez Johnny Hallyday - VIDEO LIVE

Sute de mii de persoane, inclusiv câteva sute de motociclişti şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, participă sâmbătă la Paris la funeraliile cântăreţului francez Johnny Hallyday, care a murit în noaptea de marţi spre miercuri, informează France 24 şi BBC News online.

2622 afișări
Imaginea articolului Sute de mii de persoane, la Paris la funeraliile cântăreţului francez Johnny Hallyday - VIDEO LIVE

Sute de mii de persoane participă la Paris la funeraliile cântăreţului francez Johnny Hallyday - VIDEO LIVE

La procesiunea funerară, care se desfăşoară pe Bulevardul Champs Elysees, participă şi câteva sute de motociclişti, aceştia însoţind coşciugul în care se află trupul neînsufleţit al cântăreţului. Johnny Hallyday era pasionat de motociclete, având o motocicletă Harley Davidson.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a ţinut un elogiu în cinstea artistului.

Ceremonia religioasă să se desfăşoare la biserica Madeleine din Paris.

Cântăreţul Johnny Hallyday a murit la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer pulmonar, în noaptea de marţi spre miercuri, a declarat soţia acestuia, Laeticia Hallyday.

 

 

 

De mai multe săptămâni, informaţii îngrijorătoare circulau despre starea de sănătate a starului rock. În urmă cu o lună, Johnny Hallyday a fost internat din cauza unei boli respiratorii. După şase zile petrecute la clinica Bizet din Paris, Johnny Hallyday a decis să se întoarcă acasă, la domiciliul său din Marnes-la-Coquette, şi, de atunci, Laeticia nu a mai oferit nicio informaţie pe reţelele de socializare online.

În luna martie, Johnny Hallyday a anunţat că făcea tratament anticancer, o boală ajunsă în faza de metastază.

Johnny Hallyday, al cărui nume real era Jean-Philippe Smet, este cel mai cunoscut cântăreţ de rock francez, cu peste 100 de milioane de albume vândute pe parcursul unei cariere de peste 50 de ani. Specialiştii consideră că Johnny Hallyday este cântăreţul care a introdus stilul rock în Franţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici