Ce viteză are în realitate internetul din România? Iată ce arată datele ANCOM

Românii au experimentat viteze medii de download de 429,17 Mbps la internetul fix şi de 30,54 Mbps la internetul mobil, potrivit testelor efectuate prin intermediul platformei Netograf, a anunţat joi ANCOM.

3565 afișări
Imaginea articolului Ce viteză are în realitate internetul din România? Iată ce arată datele ANCOM

Ce viteză are în realitate netul din România? Iată ce arată datele ANCOM

„Conform testelor efectuate de utilizatorii din România prin intermediul platformei Netograf, în prima jumătate a anului 2021, conexiunile la internet fix prin cablu au înregistrat viteze medii de download de 429,17 Mbps şi upload de 279,83 Mbps, iar vitezele medii pentru internet mobil au fost de 30,54 Mbps (download) şi 10,97 Mbps (upload), în creştere faţă de anul trecut. Netograf este instrumentul dezvoltat de ANCOM în beneficiul utilizatorilor, fiind o platformă independentă şi obiectivă, ce cuprinde aplicaţia web, aplicaţia pentru terminale fixe şi aplicaţii mobile pentru Android şi iOS”, a declarat Eduard Lovin, vicepreşedintele ANCOM.

Rezultatele au la bază aproximativ 95.000 de teste valide realizate prin intermediul Netograf.

Potrivit ANCOM, în contextul pandemiei, reţelele fixe şi mobile de acces la internet sunt foarte solicitate, prin tot ceea ce presupune şcoala online şi mutarea muncii acasă. În situaţia în care aceeaşi conexiune la internet sau aceeaşi celulă radio sunt folosite concomitent de mai mulţi utilizatori, deşi lăţimea de bandă totală a reţelei rămâne aceeaşi, rata de transfer se partajează la numărul de utilizatori simultani. Astfel, conectarea mai multor dispozitive la aceeaşi conexiune de internet sau la aceeaşi celulă radio poate duce, în unele cazuri la o performanţă diminuată.

Conform statisticilor colectate prin intermediul platformei Netograf, în prima jumătate a anului 2021, pentru cei mai mari 5 furnizori de internet fix, conexiunile la internet prin cablu au înregistrat viteze medii de download cu 42% mai mari, atingând nivelul de 429,17 Mbps şi viteze medii de upload de 279,83 Mbps, în creştere cu aproximativ 77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Tendinţa de creştere se înregistrează şi la nivelul vitezelor medii pentru internet mobil, în creştere cu aproximativ 30% la download, până la 30,54 Mbps şi cu 7% la upload, atingând 10,97 Mbps faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„În ceea ce priveşte viteza la internet a principalilor furnizori prezenţi pe piaţă, Netograf arată că furnizorii de internet mobil le-au oferit utilizatorilor următoarele viteze medii de download: Orange România – 48,45 Mbps, RCS & RDS – 15,19 Mbps, Telekom România Mobile Communications – 18,58 Mbps, Vodafone România – 27,83 Mbps. În ceea ce priveşte internetul fix furnizat prin cablu, au fost experimentate viteze medii după cum urmează: Nextgen Communications – 308,34 Mbps (download) şi 294,67 Mbps (upload), Orange România – 857,62 Mbps (download) şi 376,67 Mbps (upload), RCS & RDS – 388,37 Mbps (download) şi 329,14 Mbps (upload), Telekom România Communications – 308,74 Mbps (download) şi 213,4 Mbps (upload) şi Vodafone România – 243,29 Mbps (download) şi 27,81 Mbps (upload). Aceste statistici au rezultat în urma efectuării unui număr de aproximativ 95.000 de teste valide realizate în cadrul Netograf în primele 6 luni ale acestui an”, a transmis ANCOM.

Reprezentanţii ANCOM precizează că în cazul serviciului de acces la internet prin reţele fixe, viteza depinde atât de calitatea liniei de acces, cât şi de echipamentele utilizate. Astfel, pentru o conexiune mai rapidă şi mai fiabilă, o opţiune este conectarea computerului direct la router prin cablu de reţea, în loc de accesarea prin WiFi.

De asemenea, în ceea ce priveşte conexiunea la internet prin reţele mobile, este bine de ştiut că nivelul de putere a semnalului poate influenţa calitatea serviciului de acces la internet. Totodată, propagarea semnalelor radio electrice poate fi perturbată de diferite obstacole, clădiri, denivelări accentuate ale solului şi altele asemenea ce pot afecta recepţia într-o anumită locaţie. Pentru a avea o calitate adecvată a serviciului de acces la internet, indicatorul grafic al puterii de semnal, afişat pe ecranul terminalului în mod obişnuit, trebuie să aibă valoarea maximă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici