Camera „ascunsă”: ZTE Axon 20 5G este primul telefon care are camera frontală sub ecran

  • Producătorul chinez ZTE a lansat Axon 20 5G, primul telefon cu cameră sub ecran
  • Samsung, Xiaomi sau Apple testează şi ei această tehnologie
  • ZTE Axon 20 5G este momentan disponibil doar în China la un preţ de 400 de euro
570 afișări
Imaginea articolului Camera „ascunsă”: ZTE Axon 20 5G este primul telefon care are camera frontală sub ecran

Nu-i aşa că telefoanele doar cu ecran pe partea din faţă arată mult mai bine? La asta se gândesc cei mai importanţi producători de smartphone-uri din lume. Samsung sau Apple vor să lanseze telefoane la care camera frontală să se afle sub display.

O companie din China le-a luat-o însă înainte. ZTE a lansat telefonul Axon 20. Este primul din lume la care cameră frontală nu se vede, deşi este acolo, sub display.
 
Compania a folosit o zonă restrânsă cu un număr mai mic de pixeli astfel încât camera să poată să funcţioneze.
 
„În aceste condiţii de lumină nu prea pot să văd. Stai, aproape că pot să o văd. În regulă! Funcţionează! Vedem şi un truc în care avem o temă întunecată pentru a diminua impresia oricărei imperfecţiuni pe care ai putea să o sesizezi. Funcţionează! E o nebunie că acest clip este înregistrat printr-un ecran în acest moment”, spune youtuber-ul Lew Later.
 
Telefonul are specificaţii pentru zona medie a pieţei, lucru care se reflectă şi în preţul final. Varianta cu 8GB de RAM costă 400 de euro. Mai ai de aşteptat până apare şi noi. Momentan este disponibil doar în China.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici