Video MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

169 afișări

Un mort şi patru răniţi, după ce un avocat din Iaşi, care ar fi BĂUT, a provocat un ACCIDENT/ Avocatul, alcoolemie de 1,80 g/l alcool pur în sânge

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite după ce un avocat din Iaşi care ar fi băut a lovit cu maşina un autoturism oprit la semafor, iar autoturismul lovit a fost împins într-un taximetru. Avocatul a refuzat testul cu etilotestul, însă surse din cadrul anchetatorilor spun că acesta băuse.

Un medic schimbat din funcţie şi altul suspendat în cazul fetiţei care a murit la UPU Hunedoara

Şeful secţiei Pediatrie de la UPU Hunedoara, medicul Lucian Tirinescu, a fost schimbat din funcţie în cazul fetiţei de 2 ani care a murit la spital. De asemenea, contractul de muncă al medicului curant, Nastasia Joldiş, care externase copila, a fost suspendat.

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia transplanturilor de plămâni

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situaţia generată de rezilierea, de către Spitalul AKH din Viena, a contractului în baza căruia făcea operaţii de transplant de plămâni pentru pacienţii din România, potrivit unui comunicat remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.

Daniel Constantin, ministrul Mediului: Prin Rabla Plus finanţăm 1000 de maşini electrice, fiecare beneficiar primind 10000 euro

Miercuri, în şedinţa de guvern, s-a discutat proiectul de hotărâre pentru aprobarea bugetului pe anul 2017 al Fondului de Mediu şi al Administraţiei Fondului de Mediu. În acest an vor fi finanţate 11 măsuri, cu 840 de milioane de lei, printre care programul Rabla, Rabla Plus, Casa Verde etc.

EXCLUSIV Dragoş Răducan, FPTR: Impozitul specific aplicat în industria hotelieră şi alimentaţie publică va aduce 50 de milioane de euro la buget, în primul an

Impozitul specific, care va fi plătit de societăţile din turism şi alimentaţie publică, indiferent dacă au sau nu profit, va aduce la buget în primul an circa 50 de milioane de euro, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dragoş Răducan, prim vicepreşedinte executiv al FPTR.

Organizaţia Stat Islamic revendică atentatul care a avut loc miercuri la Londra

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat joi atacul care a avut loc miercuri în apropierea clădirii Parlamentului britanic din Londra, potrivit agenţiei de ştiri Amaq, citată de presa internaţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici