Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

33 afișări

Criza citostaticelor | Trei copii din Craiova, în pericol din cauza lipsei medicamentelor. Asociaţiile de bolnavi vorbesc despre "nesimţirea celor care conduc sistemul"

Trei copii, cu vârste cuprinse între şapte luni şi cinci ani, aşteaptă pe paturile Oncopediatriei din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Dolj să primească tratament pentru leucemie, părinţii şi medicii făcând eforturi pentru a găsi medicamentele care lipsesc, la diverse asociaţii.

Încă un român a murit din cauza rujeolei. Numărul deceselor a ajuns la 32. Peste 8.000 de cazuri, confirmate în România, în mai puţin de un an / DSP Dolj: Epidemia arată insuccesul sistemului social

Încă un român a murit din cauza rujeolei. Este vorba de o persoană în vârstă de 29 de ani din judeţul Dolj, la care a fost confirmată boala în februarie 2017, iar primele simptome ale complicaţiei postrujeolice au apărut în iunie. Numărul deceselor a ajuns astfel la 32, de la debutul epidemiei, potrivit CNSCBT.

Colegul poliţistului ucis la Suceava, către Carmen Dan: Câţi mai trebuie să murim, doamna ministru?

Un coleg al poliţistului ucis cu mai multe lovituri de cuţit în gara Burdujeni din Suceava a transmis pe Facebook un mesaj către ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, prin care o întreabă retoric câţi oameni ai legii trebuie să mai moară ca să se ia măsuri.

INCENDIUL din Parcul Domogled nu a fost stins de trei zile. Intervenţiile cu elicopterul, suplimentate

Autorităţile din Mehedinţi au luat decizia să crească numărul intervenţiilor din aer, vineri, pentru stingerea incendiului izbucnit în urmă cu trei zile în Parcul Naţional Domogled, a faţa locului fiind mobilizate două echipe pentru pilotarea elicopterului cu dispozitiv Bambi Bucket.

Bitdefender a asistat FBI şi Europol la închiderea AlphaBay şi Hansa, cele mai mari pieţe de bunuri ilegale din Dark Web

Echipele Bitdefender au colaborat cu FBI, DEA (Agenţia Americană de Combatere a Traficului de Droguri) şi Europol, pentru anihilarea AlphaBay şi Hansa, pieţe clandestine unde se comercializau online peste 350.000 de bunuri ilegale, inclusiv arme de foc, droguri şi ameninţări informatice.

SUA vor interzice americanilor să viziteze Coreea de Nord

Începând de săptămâna viitoare, Statele Unite vor interzice turiştilor americani să viziteze Coreea de Nord, măsură ce va intra în vigoare la 30 de zile după anunţul oficial, conform agenţiilor de turism, citate de CNN News.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici