Video ŞTIRILE MEDIAFAX

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

430 afișări

LEUL s-a prăbuşit. Cel mai slab curs din istorie. Cât costă astăzi un EURO

Cotaţia oficială afişată luni, la ora 13.00, de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,6495 lei/euro, după ce euro a depăşit oficial pragul de 4,6 lei miercuri şi apoi a urcat la 4,6390 lei, în şedinţa de vineri. Leul ajunge astfel la cel mai slab nivel din istorie, cotaţia afişată de BNR fiind de 4,6495 lei/euro. Pe 3 august 2012, leul a atins al doilea cel mai scăzut nivel, de 4,6481 lei/euro, iar pe 24 iulie 2012 era cotat la 4,6397 lei/euro. Valorile înregistrate pe 9 şi 10 noiembrie 2017 reprezintă următoarele cele mai scăzute, de 4,6279 lei/euro, respectiv de 4,6390 lei/euro.

Liviu Dragnea, urmărit penal într-un nou dosar la DNA, pentru favorizarea firmei Tel Drum în privinţa acordării de contracte/ Lideri ai PSD l-au condus cu aplauze la audierea de la sediul Direcţiei - VIDEO

Liviu Dragnea este, oficial, urmărit penal de DNA în dosarul Tel Drum, pe numele lui procurorii DNA formulând cinci capete de acuzare. Şeful PSD este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu în legătură cu favorizarea firmei Tel Drum în privinţa acordării de contract. Faptele ar fi fost comise în perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, iar dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării OLAF (Oficiul european antifraudă). Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ajuns, luni dimineaţa, la sediul DNA. Acesta nu a făcut declaraţii. Dragnea a fost aplaudat de colegii săi sociali-democraţi care l-au aşteptat în faţa sediului, dar şi de simpatizanţi.

Bădălău: Am fost la DNA să-l susţin pe omul Liviu Dragnea, care trece printr-o perioadă dificilă

Preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, a declarat că a fost la DNA, luni, să-l susţină pe ”omul Liviu Dragnea, care trece printr-o perioadă dificilă”, precizând că social-democraţii vor fi alături de liderul PSD ori de câte ori acesta are nevoie de ajutorul lor.

Gheorghe Nichita, patru ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă / Fostul primar al Iaşiului: Mi se pare injustă decizia de astăzi, sunt un fel de victimă captivă

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iaşi, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, având şi interdicţia de a fi ales într-o funcţie publică. Decizia nu este definitivă.

Concurenţă ACERBĂ pentru site-urile de anunţuri. Facebook lansează Marketplace în România

Platforma Facebook Marketplace este acum disponibilă şi în România. Dezvoltată ca o alternativă a website-urilor specializate, platforma este deja funcţională în 25 de ţări din întreaga lume şi se adresează utilizatorilor obişnuiţi sau afacerilor mici.

FT: Serviciile secrete britanice se tem că Rusia foloseşte softuri antivirus Kaspersky pentru spionaj / Reacţia producătorului de soluţii antivirus

Serviciile secrete britanice se tem că un soft antivirus Kaspersky oferit gratuit de Banca Barclays la peste două milioane de clienţi ar putea fi utilizat de instituţii guvernamentale din Rusia pentru colectarea de informaţii, relatează cotidianul Financial Times.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici