Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

80 afișări

Liviu Dragnea a anunţat, prin intermediul avocaţilor, la termenul de azi din apelul procesului angajărilor fictive de la Teleorman, în care a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni închisoare, că vrea să fie audiat. Judecătorii au acordat un nou termen peste o lună, pe 18 martie.

PSD va decide mâine, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv Naţional, care sunt persoanele care vor fi nominalizate pentru ministerele Dezvoltării şi Transporturilor. Şedinta a fost convocată de preşedintele partidului, Liviu Dragnea.

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute", susţine că dacă ea a fost găsită vinovată şi condamnată având în vedere că "Lucian Bute nu a boxat pentru Udrea", atunci acelaşi lucru ar trebui să i se întâmple şi Laurei Codruţa Kovesi.

Ministrul Justiţiei a anunţat că a fost redactat şi trimis la CSM un proiect de ordonanţă de urgenţă a Guvernului pentru a fi creată baza juridică legală pentru selecţia celor trei candidaţi dintre care va fi ales procurorul european din partea României. Tudorel Toader a spus că ordonanţa se justifică deoarece termenul limită este finalul lunii martie.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, l-a nominalizat pe preşedintele American Donald Trump la premiul Nobel pentru Pace în urma unei cereri "informale" din partea Statelor Unite, potrivit cotidianului Asahi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici