James May, fost prezentator la Top Gear, a renunţat la bicicleta de 10.000 de euro pentru Dacia Sandero

  • James May, co-prezentator al programului auto Top Gear, face reclamă pentru Dacia.
  • Britanicul a lăudat noua generaţie Dacia Sandero, comercializată din decembrie 2020.
  • May a renunţat bicicleta pe care o avea, Orbea Orca, pentru automobilul românesc.
19602 afișări
Imaginea articolului James May, fost prezentator la Top Gear, a renunţat la bicicleta de 10.000 de euro pentru Dacia Sandero

James May, fost prezentator la Top Gear, a renunţat la bicicleta de 10.000 de euro pentru o Dacia Sandero

Preţul Daciei Sandero este aproape de cel al bicicletei sale, a fost principalul argument în luarea decizie pentru May.

Versiunea Streetway cu motor de 65 CP, vândută în Marea Britanie cu 7.995 de lire sterline, iar în Italia cu 8.550 de euro, l-a convins pe englez, fiind considerată mai bună decât un „scump vehicul cu două roţi, pe care trebuie să îl hrăneşti cu corpul tău".

Pentru cunoscutul şofer englez, Sandero este o maşină completă, care câştigă în faţa bicicletei din punct de vedere practic, în timp ce Orbea adună voturi pentru frumuseţe. Sandero este superioară bicicletei şi la capitolul confort.

Potrivit lui May, renumit şi pentru apariţiile la „The Grand Tour”, „Our Man in Japan” şi la „Oh, Cook!”, atunci când conduci o Dacia Sandero, nimeni nu va dori să vorbească cu tine, în timp ce conduci un Orbea, te-ai putea face apreciat de comunitatea ciclistă, ceea ce ţi-ar putea aduce noi prietenii.

James Daniel May, 58 de ani, este un cunoscut prezentator de televiziune şi jurnalist englez. May a devenit celebru ca şi co-prezentator al programului auto Top Gear, de la BBC, alături de Jeremy Clarkson şi Richard Hammond. Emisiunea a fost difuzată din 2003 până în 2015.

În ”Decapotabile în România”, emisiunea pe care echipa ”Top Gear” a realizat-o în România, s-a spus despre Transfăgărăşan că este ”cel mai spectaculos drum văzut vreodată”.

La vizita din 2009, May a condus o Dacia Sandero, iar concluzia a fost că este o maşină ideală, nimic mai mult decât ce-ţi trebuie, ”este o maşină veselă, superbă, simplă, onestă”.

Din 2015 până în 2019, May a fost director al companiei de producţie W. Chump & Sons. Este co-prezentator al seriei de televiziune The Grand Tour pentru Amazon Prime Video, alături de foştii săi colegi Top Gear, Clarkson şi Hammond, precum şi de fostul producător al Top Gear, Andy Wilman.

May a mai prezentat alte programe pe teme precum ştiinţa şi tehnologia, jucăriile, cultura vinului.

De asemenea, May a scris o rubrică săptămânală pentru secţiunea de autovehicule a ziarului Daily Telegraph, din 2003 până în 2011.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici