HOROSCOP 21 mai 2019: Taurii dau lovitura pe plan financiar, iar Gemenii sunt carismatici şi fermecători

HOROSCOP 21 mai 2019. Soarele şi Mercur trec astăzi pragul semnului Gemenilor, unde cel din urmă îşi are domiciliul diurn. Conjuncţia celor doi care se perfectează astăzi face ca zodiile de Aer (Gemenilor, Balanţelor şi Vărsătorilor) să fie mai expresive, mai interesate de completarea unor studii aprofundate şi mai comunicative cu persoana iubită şi copiii.

5224 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 21 mai 2019: Taurii dau lovitura pe plan financiar, iar Gemenii sunt carismatici şi fermecători

Horoscop, 21 mai 2019

Horoscop 21 mai 2019: Berbec

Mercur poposeşte astăzi în casa comunicării din horoscopul tău general, potenţându-ţi abilităţile de a-ţi exprima ideile cu succes şi conferindu-ţi capacitatea de a fi permanent la curent în următoarele săptămâni cu toate noutăţile de interes pentru tine. Conjuncţia sa cu Soarele poate indica faptul că se duc astăzi negocieri importante în vederea stabilirii unei colaborări, participi şi ei cuvântul în şedinţe importante sau te întâlneşti cu persoane care pot avea un impact pozitiv asupra evoluţiei tale în perioada care urmează. În concluzie, se poate spune că ştii instinctiv cum să-ţi modulezi discursul pentru a conduce discuţiile într-o direcţie avantajoasă ţie.

TITLURILE ZILEI

Horoscop 21 mai 2019: Taur

Mercur şi Soarele ajung azi în casa banilor şi a bunurilor câştigate prin munca proprie, fapt pentru care s-ar putea ca, în săptămânile următoare, să primeşti ponturi legate de oportunităţi prin care ţi-ai putea rotunji bugetul ori veniturile şi/ sau despre o ocazie de investiţie în care ar merita să-ţi depui o parte din economiile pe care le-ai realizat până acum. Conjuncţia celor două planete ar putea semnala faptul că se întrevede o zi norocoasă pentru tine pe plan financiar. Şansele tale de câştig sporesc dacă ai urechile ciulite şi caşti bine ochii astăzi. Trebuie doar să fii pe fază.

Horoscop 21 mai 2019: Gemeni

Mercur şi Soarele tranzitează de azi încolo semnul naşterii tale, indiciu cum că eşti vedeta Zodiacului pentru câteva săptămâni. Carisma şi şarmul tău sunt imbatabile, te faci plăcut(ă) uşor, comunici fără prea mari eforturi cu tot felul de persoane şi crezi o impresie generală foarte bună. Conjuncţia celor doi aştri poate simboliza faptul că ţi se oferă azi oportunitatea de a ieşi la rampă într-un fel sau altul. Gândeşte-te cum ai putea atrage atenţia asupra ta într-un mod pozitiv, astfel încât talentele şi aptitudinile tale să nu treacă neobservate. Profită de oportunităţile de creştere a vizibilităţii care se arată azi.

Horoscop 21 mai 2019: Rac

Mercur şi Soarele păşesc astăzi împreună în casa subconştientului din horoscopul tău general, ceea ce, printre altele, ar putea simboliza faptul că, în următoarele săptămâni, îţi va fi mai clar ce trebuie făcut pentru a depăşi acele frustări, temeri sau obsesii care nu ţi-au permis să evoluezi în ultima vreme. S-ar putea să-ţi dai seama de unde se trag aceste piedici interioare şi cum ai putea să le depăşeşti pentru a-ţi atinge adevăratul potenţial. Eşti mai pregătit(ă) decât crezi să le înfrunţi cu pieptul în faţă şi să construieşti obiceiuri şi tipare de gândire sănătoase. Declicul s-a produs, urmează valul.

Horoscop 21 mai 2019: Leu

Mercur şi Soarele trec amândoi pragul casei planurilor de viitor, a proiectelor de grup şi vieţii sociale din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea ca, în săptămânile care urmează, să se ivească oportunităţi de a pune pe picioare afaceri, de a te implica în iniţiative antreprenoriale lansate de unii prieteni sau chiar de a atrage tu însuţi(ăţi) sponsorii şi coechipierii de care ai nevoie pentru a pune bazele propriului tău business. În plus, pari a fi la mare căutare pe plan social, să-ţi faci prieteni noi sau să pătrunzi în cercuri de persoane cu care împărtăşeşti multe lucruri.

Horoscop 21 mai 2019: Fecioară

Mercur şi Soarele se deplasează de astăzi înainte prin casa carierei şi a statutului social din horoscopul tău general, semn că săptămânile care urmează vin la pachet cu ocazii de a închega relaţiile cu superiorii, de a te face remarcat(ă) în ochii lor şi a-ţi consolida reputaţia în domeniul tău de activitate. La fel de posibil este să întâlneşti oameni care îţi vor înlesni accesul în cercuri influente, unde ţi se oferă posibilitatea să îţi expui viziunile şi să primeşti feedback-ul de care ai nevoie. Dar cu toate privirile sunt aţintite asupra ta, trebuie să ai grijă la orice mişcare.

Horoscop 21 mai 2019: Balanţă

Mercur şi Soarele poposesc marţea aceasta în casa filozofiei de viaţă, a deplasărilor pe distanţe lungi şi a studiilor înalte din horoscopul tău general, indiciu cum că următoarele săptămâni te întâmpină cu posibilităţi de a participa la schimburi de experienţă în străinătate, de a efectua delegaţii la mare depărtare de casă şi de a întâlni somităţi din domeniul tău de activitate ori de a urma cursuri şi a lua parte la ateliere care te ajută să-ţi consolidezi know-how-ul în sfera ta de lucru. În plus, s-ar putea să-ţi confere o viziune mai clară asupra unor lucruri ce-ţi păreau în ceaţă.

Horoscop 21 mai 2019: Scorpion

Mercur şi Soarele păşesc astăzi mână în mână în casa banilor şi bunurilor deţinute în asociere cu partenerul de viaţă şi/ sau de afaceri, ceea ce vă oferă prilejul de a reflecta la modul în care a-ţi putea înmulţi resursele comune şi cum anume aţi putea amortiza unele cheltuieli colective înregistrate de curând. Iar cum acest domeniul al vieţii tale stă sub semnul comunicării, este foarte important să existe deschidere totală unul în raport cu celălalt. S-ar putea ca unele semnale de alarmă să le vezi doar tu ori viceversa şi ar fi păcat să nu vă atenţionaţi la timp.

Horoscop 21 mai 2019: Săgetător

Mercur şi Soarele îşi fac apariţia astăzi în casa colaborărilor, a clienţilor şi a parteneriatului de viaţă sau afaceri din horoscopul tău general, semn că atenţia ţi-ar putea fi atrasă asupra acestui aspect al vieţii tale în perioada următoare. Unii(ele) nativi(e) ai(le) acestui semn ar putea începe o relaţie de cuplu nouă, iar alţii(tele) îşi îmbogăţesc portofoliul de clienţi cu adiţii importante ori poate pun bazele unui parteneriat sau ale unei colaborări pe termen lung şi cu perspective financiare bune. Indiferent în care dintre tabere te situezi, cert este că aceste relaţii ar trebui să se clădească pe multă comunicare.

Horoscop 21 mai 2019: Capricorn

Mercur şi Soarele intră astăzi mână în mână în casa muncii din horoscopul tău general, ceea ce arată faptul că se pune accentul pe planul profesional în următoarele săptămâni. Performanţele pe care le înregistrezi la serviciu sunt mai strâns legate în această perioadă decât în mod normal de capacitatea ta de a fi în permanenţă la curent cu noutăţile din domeniul tău de activitate şi de a comunica eficient cu colegii de muncă. În cazul în care treci printr-o încercare de ordin medical, informează-te care ar fi cei mai bun specialişti şi mai noi tratamente pentru afecţiunea ce te supără.

Horoscop 21 mai 2019: Vărsător

Mercur şi Soarele ajung astăzi în casa iubirii şi a copiilor din horoscopul tău general, semn că buna ta înţelegere cu persoana iubită şi cei mici depinde de disponibilitatea ta de a discuta deschis despre orice cu ei şi de a-i încuraja să facă acelaşi lucru. Atâta timp cât sunteţi sinceri unii cu ceilalţi, nu se vor înregistra suprize neplăcute şi nici nu vă veţi expuneţi riscului de a se afla lucruri pe care le-aţi ascuns celor dragi. În cazul în care nu există momentan cineva special în viaţa ta, nu-ţi fie teamă să abordezi candid persoana pe care-o placi.

Horoscop 21 mai 2019: Peşti

Mercur şi Soarele trec astăzi pragul şi se alătură unul altuia în casa familiei din horoscopul tău general, fapt pentru care s-ar putea ca, în următoarele săptămâni, să comunici mai eficient cu rudele apropiate. Dacă până acum te-ai ferit să abordezi anumite subiecte de teamă că s-ar putea să le interpreteze greşit şi să se ajungă la conflicte, acum ai mai multă încredere în abilitatea ta de a te exprima clar, într-un mod care nu lezează pe nimeni şi care încurajează la dialog. S-ar putea să se vehiculeze totuşi opinii diferite, dar eşti deschis(ă) să vezi lucrurile din perspectiva lor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici