HOROSCOP 4 iulie: Zodiile care ar putea avea probleme la locul de muncă

Luna intră astăzi într-o conjuncţie cu Mercur şi Marte în Leu, de unde îi trimite un aspect tensionat de careu lui Uranus din Taur. Zodiile Fixe (Taur, Leu, Fecioară şi Vărsător) ar putea fi ceva mai îndărătnice decât de obicei, atitudine care le poate pricinui probleme în carieră, cuplu sau în raport cu finanţele.

3976 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 4 iulie: Zodiile care ar putea avea probleme la locul de muncă

HOROSCOP 1 iulie:

Berbec

Simţi că după o perioadă aglomerată care tocmai s-a terminat sau este pe punctul de a ajunge la sfârşit, a venit momentul să te răsfeţi cu ceva. Sau poate că te afli în situaţia de a achiziţiona cuiva ceva ce-şi doreşte de multă vreme. În ambele cazuri, investiţia ar fi destul de mare, iar într-un momen de neatenţie, ai putea s-o faci şi să-ţi pară rău. Poate că dacă ai cerceta mai mult toate ofertele disponibile, ai reuşi să faci ceva şi pentru tine, dar şi pentru cei pe care îi iubeşti. Trebuie doar să ai puţină mai multă răbdare.

TITLURILE ZILEI

Taur

Pe fondul aspectelor care se formează, s-ar putea ca orgoliile celor dragi să-şi iasă din matcă şi să se reverse printr-un val de repoşuri şi critici la adresa ta. De obicei ai răbdare cu ai ei şi nu te inflamezi la cel mai mic stimul din partea lor, dar s-ar putea ca azi să meargă prea departe şi să te calce pe bătături. Dar cum focul nu se tratează cu şi mai mult foc, trebuie să te calmezi şi să adopţi o altă atitudine vis-a-vis de aceste accese de mândrie şi superioritate din partea lor. În definitiv, îţi vor binele.

Gemeni

S-ar putea ca astăzi să adopţi, fără să-ţi dai seama, un ton condescendent şi cam ridicat în raport cu cei din jurul tău. Ţine cont însă că unii dintre ei s-ar putea să nu-şi dea seama că este un mecanism de apărare, că ataci înainte să fii atacat(ă). Acest lucru poate să ducă la situaţii în care laşi o impresie negativă, cu toate că nu te reprezintă modul în care eşti catalogat(ă). Este foarte important aşadar să-ţi dai seama la timp care sunt motivele pentru care adopţi uneori o astfel de atitudine. Pe termen lung, poţi avea multe de pierdut.

Rac

Pare că îţi merge destul de bine pe plan financiar perioada aceasta, fapt pentru care s-ar putea ca astăzi să te întinzi mai mult decât te ţine plapuma. În loc să faci economii pentru zile negre, ai putea fi tentat(ă) să investeşti în planuri de viitor sau proiecte care nu sunt rentabile sau care ar mai avea nevoie de muncă de rafinare pentru a genera profiturile necesare amortizării cheltuielilor. Aşadar, nu te grăbi să te angajezi financiar în ceva până când nu ai luat în calcul toate riscurile existente. În caz contrar, s-ar putea să încasezi pagube destul de mari.

Leu

Modul în care atragi atenţia la locul de muncă astăzi pare să nu fie pe placul şefilor. Poţi avea tendinţa de a acapara atenţia într-un fel care le răpeşte celorlalţi oportunitatea de a-şi sublinia propriul aport adus unei sarcini comune. Este evident că ai încredere în tine şi-ţi cunoşti valoarea, dar uneori este mai bine să laşi faptele să te recomande. Altfel, superiorii şi-ar putea forma o opinie despre tine care nu este tocmai cea pe care ţi-ai dori-o şi care te-ar ajuta să avansezi acolo unde ţi-ai dori. Caută aşadar să te promovezi mai mult prin fapte decât vorbe.

Fecioară

Nu te simţi prea bine în pielea ta astăzi, iar acest lucru s-ar putea să se datoreze faptului că laşi unele fructrări sau angoase să-ţi influenţeze viziunea despre lume şi să priveşti ce se întâmplă acum în viaţa ta prin prisma unei optici destul de restrânse. Caută să lucrezi la tine astăzi şi ia în calcul opţiunea de a participa la cursuri de dezvoltare personală în viitor. Acestea te-ar putea ajuta să reperezi sursa acestor probleme şi să le rezolvi cu timpul. În acest fel, nu vei mai lăsa trecutul sau subconştientul să-ţi dicteze starea de spirit şi crezul personal.

Balanţă

Este posibil ca, în această perioadă, să fi fost mai popular(ă) decât de obicei. Acest lucru ţi-a permis să cunoşti oameni care îţi împărtăşesc viziunile şi idealurile, iar până când au devenit o prezenţă constantă în viaţa ta, nu a durat foarte mult. S-ar putea ca printre aceştia să se fi strecurat şi persoane care nu merită devotamentul şi încrederea pe care le poţi investi în ei. Caută să-ţi triezi anturajul până când nu vei fi nevoit(ă) să o faci din pricina unor dezamăgiri, de natură financiară sau umană în general. Priveşte dincolo de aparenţe şi vei vedea esenţa lor.

Scorpion

Se întrevede o zi complicată la orizont pentru aceia(lea) care activează într-un parteneriat de afaceri, derulează un business cu persoana iubită sau lucrează într-un domeniu care implică să ia contactul permanent cu oameni noi. Raportul de forţe inegal dintre tine şi asociat(ă) sau cel dintre tine şi un anumit client poate eroda relaţia construită cu mult sârg peste ani. Trebuie să vă cunoaşteţi cu claritate drepturile şi îndatoririle, căci altfel s-ar putea să vă arogaţi o autoritate pe care nu o aveţi. Dacă credeţi că cineva a întrecut limita, se cere să purtaţi o discuţie serioasă pe această temă importantă.

Săgetător

Din punct de vedere profesional, te aşteaptă o zi plină şi solicitantă. Acest lucru s-ar putea să se datoreze faptului că primeşti sarcini de serviciu despre care ai impresia că te depăşesc ca nivel de complexitate sau te frustrează pentru că nu fac parte din fişa postului tău. În consecinţă, randamentul de care dai dovadă nu este cel cu care eşti obişnuit(ă), iar calitatea muncii lasă de dorit. În astfel de situaţii, este important să-ţi exersezi voinţa. Fă tot ce-ţi stă în putinţă pentru a livra cele mai bune rezultate posibile în circumstanţele date, apoi ia-ţi mintea de la ele.

Capricorn

Cu Mercur în casa banilor şi a bunurilor câştigate şi/ sau deţinute în asociere cu partenerul de viaţă şi/ sau afaceri, s-ar putea ca, în săptămânile care urmează, unul dintre voi să primească informaţii despre cum anume v-aţi putea suplimenta resursele colective sau despre o oportunitate în care aţi putea investi o parte din economiile pe care le-aţi făcut împreună. Astfel de şanse de câştig implică însă un nivel mai mare de deschidere unii faţă de ceilalţi pentru a lua o decizie care este satifăcătoare şi avantajoasă pentru toate părţile implicate. Nu aveţi de câştigat dacă lăsaţi orgoliile să primeze.

Vărsător

În cazul tău, ziua de azi poate veni cu unele probleme de natură sentimentală. În cazul anumitor nativi(e) ai(le) acestui semn, poate fi vorba despre conştientizarea unei incompatibilităţi cu partenerul sau a unei lipse de încredere peste care pur şi simplu nu pot trece. Alţii(ele) s-ar putea să nu aibă curajul să-şi facă sentimente cunoscute, ceea ce le produce multă frustrare şi nelinişte. La fel de posibile sunt şi provocările în raport cu copiii, mai ales dacă aceştia traversează o perioadă mai complicată din punct de vedere emoţional. În toate aceste situaţii, este important să rămâi stăpân(ă) pe tine însuţi(ăţi).

Peşti

Atitudinea unor colegi de muncă s-ar putea să te aducă în situaţia în care îţi ieşi pur şi simplu din pepeni. Nu eşti genul care se grăbeşte să arunce replici acide, dar s-ar putea ca astăzi să nu te mai poţi stăpâni. Dar dacă activezi în cadrul unei echipe, o astfel de atitudine îţi poate aduce deservicii. Rişti să fii exclus(ă) din unele discuţii importante sau chiar să ţii se pună deliberat piedici în ceea ce ai de făcut. Poate că dacă le-ai expune privat ce te deranjează la felul în care se prezintă, ai avea mai mult de câştigat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici