Video ŞTIRILE OREI 09.00 | 19 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

399 afişări

Tragedie în Capitală unde un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat în Dămboviţa să salveze un adolescent de 16 ani. Până la sosirea echipajelor, adolescentul a reuşit să iasă din apă, însă în urma căutărilor, tânărul a fost găsit mort.

Un microbuz în care se aflau şapte persoane a fost lovit de tren, în această dimineaţa, la un pasaj peste calea ferată din localitatea Lovrin. Două persoane au fost rănite în urma impactului, dar au refuzat transportul la spital.

Mii de locuitori din centrul oraşului Galaţi au rămas azi fără apă, din cauza unei lucrări edilitare. Pentru a moderniza reţeaua urbană, specialiştii societăţii de apă şi canalizare au fost nevoiţi să oprească apa în centrul oraşului, timp de 14 ore.

PSD va avea candidat la prezidenţiale la sfârşitul lui iulie, îmceputul lui august. Aceasta a fost declaraţia premierului Viorica Dăncilă care a mai spus că alianţa PSD-ALDE s-ar rupe în cazul în care ar fi doi candidaţi la Preşedinţie, că este solidă coaliţia, iar lucrurile trebuie separate.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că ia acuzaţiile Statelor Unite asupra Iranului, pivind responsabilitatea pentru atacurile care au vizat petroliere în Golful Oman, în serios, însă a făcut apel la găsirea unei soluţii paşnice, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici