ŞTIRILE OREI 12.00 | 13 august 2019

MEDIAFAX vă prezintă principalele ştiri ale orei 12.00.

101 afişări

O aparatură specială pentru scanarea solului va fi folosită pentru cercetări la casa lui Gheorghe Dincă din Caracal, unde se caută probe pe care inculpatul le-ar fi putut îngropa sub pământ sau în gropile betonate. La cercetări participă şi Gheorghe Dincă, bărbatul care a mărturisit că le-a omorât pe Alexandra şi Luiza, apoi le-a ars cadavrele.

Meteorologii au emis pentru azi cod galben de caniculă valabil în aproape toată ţara. Temperaturile vor ajunge la 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat. După caniculă vin ploi, meteorologii anunţând instabilitate atmosferică, de miercuri dimineaţa până vineri.

Aproximativ 1.500 de turişti, inclusiv din România, au rămas blocaţi de mai multe zile pe insula Samothraki după ce feriboturile care făceau legătura cu restul Greciei s-au defectat. Autorităţile le-au permis oamenilor să doarmă în clădiri ale administraţiei locale, iar unii turişti şi-au instalat corturi în apropierea portului.

Viorica Dăncilă a anunţat categoric că nu îşi va retrage candidatura pentru alegerile prezidenţiale. Liderul PSD spune că a existat un vot în acest sens în Comitetul Executiv Naţional iar colegii săi îşi doresc un candidat social-democrat la scrutinul din toamnă.

Un incendiu puternic a izbucnit azi noapte la fostul club Bamboo din staţiunea Mamaia. Clădirea a fost distrusă în totalitate. Din primele cercetări se pare că focul a pornit de la un un aragaz lăsat nesupravegheat.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici