Video ŞTIRILE OREI 17.00 | 13 septembrie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 17.00

88 afișări

Este scandal în toată regula în ALDE, după ce oameni de bază a partidului, precum Graţiela Gavrilescu, au decis să se alăture cabinetului Dăncilă. Mai multe filiale din ţară cer convocarea unui congres, iar organizaţiile din Hunedoara şi Dolj au început să se certe între ele

Zeci de pacienţi fără discernământ de la secţia Psihiatrie Vulcan ar fi fost folosiţi într-un studiu de testare a unor medicamente. Conducerea spitalului din Braşov a început o anchetă şi spune că luni va sesiza poliţia sau procuratura

Trei copiii enervaţi de o jucărie au reuşit să distrugă aproape în totalitate o şcoală din Giurgiu. Timp de mai multe ore, copiii au spart tot ce le-a ieşit în cale, de la centrala termică abia montată la uşi şi grupuri sanitare. Şcoala, în care învaţă 150 de elevi, a fost închisă pentru reparaţii

Un bărbat de 60 de ani s-a prezentat beat la audierile la care fusese chemat, la Poliţia Alba, într-un dosar de distrugere. Poliţiştii au constatat că, pentru a ajunge la ei, omul a condus 23 de kilometri cu o alcoolemie de 0,67, aşa că i-au făcut dosar penal

Un al doilea serial inspirat de Game of Thrones este în pregătire la HBO. Noul serial va fi bazat pe cartea Fire & Blood şi se va concentra asupra istoriei familiei Targaryen

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici