Video ŞTIRILE OREI 20.00 | 06 iunie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

462 afișări

Procurorii DNA anunţă că au deschis un dosar penal referitor la votul din străinătate, de la alegerile europarlamentare. Pe adresa Parchetului General au fost depuse 42 de plângeri privind nereguli la exercitarea dreptului de vot în diaspora

Liviu Pleşoianu crede că PSD a fost preluat de impostori, care nu ţin cont de niciun principiu. Deputatul a făcut publică astăzi, pe Facebook, o scrisoare deschisă adresată colegilor de partid, în care cere o nouă conducere a formaţiunii, formată din oameni precum Codrin Ştefănescu, Şerban Nicolae sau Lia Olguţa Vasilescu

Peisajul televiziunilor româneşti se îmbogăţeşte. CNA a acordat licenţă canalului generalist SMART TV, care îi are ca iniţiatori pe Adrian Sârbu şi Marius Tucă. Televiziunea va fi una de jurnalism şi cultură urbană

Ploile nu mai vor să părăsească România. Prognoza meteo arată o vreme instabilă, cel puţin până săptămâna viitoare. Ploile torenţiale, vântul şi grindina vor apărea în toată ţara

Simona Halep fost eliminată din sferturile de finală de la Roland Garros. Simona a fost bătută de Amanda Anisimova în două seturi şi a reuşit să câştige doar 6 game-uri.

Taguri:
ştiri,
mediafax,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici