Video ŞTIRILE OREI 20.00 | 24 iulie 2019

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 20.00

229 afişări

Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, azi, că va candida la prezidenţiale din partea ALDE, decizia social-democraţilor de a avea un candidat propriu fiind o dezamăgire. Liderul ALDE a adăugat că PSD îşi propune să ajungă în turul doi, însă nu mai crede în câştigarea alegerilor prezidenţiale iar candidatura sa nu înseamnă ruperea coaliţiei de guvernare.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin Buică, a declarat că există cereri pentru înfiinţarea mai multor secţii de votare în diaspora, 100 de secţii în Germania şi 46 de secţii în Austria. AEP a pregătit o platformă online unde românii din Diaspora se pot preînregistra şi opta pentru votul la secţie sau prin corespondenţă, la alegerile prezidenţiale din toamnă.

Dosarul primarului din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a fost închis şi clasat după patru ani. Dosarul a fost deschis de DNA Bucureşti în 2015 pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă, deturnare de fonduri, iar prejudiciul era de un milion de euro.

Raportul Comisiei de investigaţii privind ingerinţele electorale ruse şi presupusele contacte cu echipa preşedintelui Donald Trump nu l-a exonerat pe liderul de la Casa Albă. Afirmaţia a fost făcută de procurorul special Robert Mueller, relatează CNN.

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, şi-a dat demisia din Guvern, ţinându-şi promisiunea de a demisiona în loc să rămână sub comanda noului premier Boris Johnson.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici