Clubul Fermierilor Români şi Federaţia Naţională „Cartoful” din România, alianţă strategică

Clubul Fermierilor Români şi Federaţia Naţională „Cartoful” din România, alianţă strategică pentru relansarea sectorului de cartof

Clubul Fermierilor Români şi Federaţia Naţională „Cartoful” din România au semnat ieri un protocol de colaborare privind susţinerea temelor de interes major pentru fermierii producători de cartof din România şi pentru lansarea unor proiecte care să sprijine dezvoltarea şi extinderea unui Plan Naţional Strategic al Cartofului, cu elemente specifice naţionale, care să contribuie la susţinerea sectorului. Cele două organizaţii urmăresc promovarea în comun a unor obiective, programe, proiecte şi acţiuni către autorităţile guvernamentale şi legislative din România şi structurile specializate ale Comisiei Europene şi Parlamentului European cu responsabilităţi în domeniile de interes (agricultură, mediu, cercetare, inovaţie şi tehnologie).

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Clubul Fermierilor Români

Citeşte comunicatul în întregime la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=14937

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici