COMENTARIU: Cum să ratezi testarea Covid dacă nu eşti pe fază 10 secunde, noaptea la ora 2.50

Apeluri de pe numere ascunse, telefon de 10 secunde noaptea la 2.50 şi testare Covid eşuată. „Păi dacă nu aţi fost pe fază, nu am ce să fac!”, răspund nonşalant autorităţile chemate să-mi testeze familia. Ca să îl parafrazez pe preşedintele Iohannis, statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală.

8645 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU: Cum să ratezi testarea Covid dacă nu eşti pe fază 10 secunde, noaptea la ora 2.50

COMENTARIU: Cum să ratezi testarea Covid dacă nu eşti pe fază 10 secunde, noaptea la ora 2.50

În urmă cu vreo zece zile am aflat că în clasa copilului meu este un caz de COVID-19. Intrăm în online, ni s-a transmis. Totul ok până i-am făcut lui Dragoş, fiul meu, testul cu salivă. Pozitiv. Îi mai facem unul - tot pozitiv. Cu respect faţă de reguli, am sunat la DSP.
 
„Bună ziua, fiul meu cel mic, în vârstă de 11 ani şi jumătate, a ieşit pozitiv la două teste cu salivă. Am dori şi noi o testare la domiciliu”, a fost rugămintea adresată unei doamne de la DSP Bucureşti.
 
Mi s-a spus să îl ţin în casă şi, dacă situaţia se înrăutăţeşte, să sun la 112. Şi mi s-a mai spus că ambulanţa are termen de 72 de ore pentru a veni să-l testeze.
 
Tuse, dureri musculare, lipsă de energie... Totuşi, nu îndeajuns încât să sun la 112, nu suficient încât să răpim altei persoane posibilitatea de a fi consultat de un medic de pe ambulanţă.
 
Cele 72 de ore promise s-au dilatat.
 
Am mai sunat o dată să anuţăm că şi noi avem simptome de COVID. Ni s-a înregistrat o altă solicitare de testare la domiciliu.
 
În cea de-a şasea seara am primit un apel de pe un număr ascuns: „Bună seara, pentru testarea lui Dragoş Andrei. Mai e valabil, cum se simte?”.
 
Eu, surprins, că nu mai speram la acest apel: ce a fost mai greu, a trecut, dar...
 
„Deci, mai vreţi sau nu să îl testăm??? Este alegerea dvs!..”, mi-a spus, pe un ton iritat doamna de la Ambulanţă.
 
Am întrebat dacă nu cumva este o invitaţie sa nu îl mai testez. Mi s-a spus că e alegerea mea. Am rugat să mi se spună un interval orar când vin să-mi testeze copilul, întrebarea mea nu şi-a găsit răspus: „Începând de la această oră până mâine dimineaţă la ora 6 (sau 7.00, că nu am prins finalul, pentru că mi-a închis apelul).
 
02.50 - telefonul sună. Fix 10 secunde. Până să apuc să răspund, apelul se încheie. Cred că nu a vrut să ne deranjeze, dat fiind ora matinală.
 
După vreo cinci ore am sunat la ambulanţă, prin 112, să întreb ce este de făcut. Nimic, în principiu, poate doar o cerere de testare prin intermediul ambulanţei.
 
Zic, lasă că rezolv la DSP, dar trebuie să sun după ora 8.00, că aşa e programul.
 
Am sunat la DSP. Zice doamna - „Păi dacă v-au sunat...”. Degeaba am încercat să explic că era aproape 3.00 dimineaţa, că dormeam şi nu am apucat să răspund în cele 10 secunde.
 
„Păi dacă nu aţi fost pe fază, nu am ce să fac! Puteţi să faceţi o nouă solicitare sau puteţi merge la un laborator. (...) Să ştiţi că există şi laboratoare care vă testează acasă. Da, (laboratoare) private”, mi-a spus, grijulie, doamna de la DSP.
 
Între timp, lui Dragoş i-au dispărut gustul şi mirosul...
 
PS: Ca să îl parafrazez pe preşedintele Iohannis, statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi testa cetăţenii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici