Coronavirus în România: Numărul persoanelor în carantină a crescut. Peste 12.600 de români, în izolare

  • Trei din cele opt cazuri de coronavirus din România au fost declarate vindecate şi externate, anunţă, vineri, autorităţile.
  • În carantină sunt în prezent 22 persoane, iar pentru alte 12.619 de persoane a fost dispusă măsura izolării la domiciliu.
1772 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în România: Numărul persoanelor în carantină a crescut. Peste 12.600 de români, în izolare

Numărul persoanelor în carantină a crescut. Peste 12.600 de persoane în izolare la domiciliu

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), al optulea caz diagnosticat cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României este bărbatul de 51 de ani din judeţul Olt, care a călătorit din Italia cu acelaşi autocar cu bărbatul de 71 de ani din Suceava, fiind contact direct al acestuia.

Olteanul nu are simptome specifice, în momentul confirmării acesta se afla în izolare la domiciliu din data de 29 februarie şi este internat la Spitalul de boli infecţioase din Craiova.

Până în prezent, dintre persoanele care au fost confirmate cu COVID-19 (coronavirus), trei au fost declarate vindecate, toate trei fiind externate.

În acest moment, sunt internaţi 5 pacienţi diagnosticaţi cu infecţie cu COVID-19 (coronavirus) în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecţioase din Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova, starea de sănătate a acestora fiind monitorizată permanent de personal medical.

„Starea de sănătate a tinerilor de 16 ani din Timişoara şi a bărbatului din Olt este bună, neavând simptome, iar a pacienţilor internaţi la Iaşi şi Cluj-Napoca este ameliorată faţă de momentul internării lor”, anunţă GCS.

La nivel naţional se află în carantină 22 persoane, pentru alte 12.619 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

Potrivit GCS, au fost prelevate şi analizate 734 probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate de infecţia cu COVID-19 (coronavirus) ori persoane care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu acest virus. Dintre acestea, 726 au ieşit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici