Criza Covid. Bill Gates prezice modul în care sfârşitul pandemiei va afecta lumea

  • Fondatorul Microsoft este încrezător că, în câţiva ani, lumea va fi mai conştientă de „măsurile de prevenire şi de îngrijire a sănătăţii”.
  • Într-un articol publicat pe blogul personal, „Gates Notes”, miliardarul crede că tehnologia va dobândi o relevanţă enormă în combaterea pandemiilor viitoare.
  • Gates vorbeşte în articolul său despre David Moinina Sengeh, actualul director de inovaţie din Sierra Leone şi cel mai tânăr ministru al educaţiei din istoria ţării africane.
23900 afișări
Imaginea articolului Criza Covid. Bill Gates prezice modul în care sfârşitul pandemiei va afecta lumea

Criza Covid. Bill Gates prezice modul în care sfârşitul pandemiei va afecta lumea

Pandemia COVID-19 va fi amintită ca un moment plin de suferinţă, frică şi incertitudine. Cu toate acestea, Bill Gates este optimist şi crede că va aduce schimbări pozitive în lume.

Influentul american vorbeşte în articolul său despre David Moinina Sengeh, pe care l-a cunoscut pe când africanul studia ingineria biomecanică. În acest sens, evidenţiază modul în care Guvernul din Sierra Leone a reuşit să activeze un protocol de sănătate rezistent care a servit la strunirea coronavirusului, în ciuda neajunsurilor şi a dificultăţilor economice.

„David crede că experienţa Sierra Leonei în timpul epidemiei de Ebola din 2014 i-a pregătit mai bine pentru COVID-19. Oamenii din Sierra Leone au înţeles imediat cât de important era să ai virusul sub control. Populaţia a luat în serios restricţiile de carantină de la început. Drept urmare, ţara a menţinut numărul de cazuri relativ scăzut în timpul pandemiei”, spune omul de afaceri.

De asemenea, Gates subliniază capacitatea acestei ţări de a aplica instrumente tehnologice în lupta împotriva pandemiei. „Bazându-se pe activitatea lui David, Sierra Leone utilizează un sistem robust de colectare a datelor pentru a monitoriza cazurile COVID”, notează el.

În primul rând, persoanele bolnave pot trimite mesaje text unui sistem automat pentru verificarea simptomelor. În plus, există o aplicaţie care garantează furnizarea de resurse pentru persoanele care trebuie să fie în carantină. „La rândul lor, guvernele locale pot folosi datele colectate de aceste aplicaţii pentru a lua decizii în cunoştinţă de cauză când trebuie să închidă activităţile şi când să le redeschidă”, conchide el.

„Capacitatea celor din Sierra Leonei de a pune în aplicare lecţiile învăţate din ultima sa epidemie îmi dă speranţă”, reflectă Gates, care aminteşte că, în ciuda impactului puternic pe care ţara l-a suferit ca urmare a Ebola, respectiva ţară a apărut mai puternică şi mai bine pregătită pentru viitoarele crize. „La fel se va întâmpla şi în lume după COVID-19”, prezice el.

El speră, de asemenea, că tehnologia va dobândi o relevanţă enormă pentru a combate pandemiile viitoare: „COVID ne-a arătat că trebuie să folosim tehnologii care ne permit să avem un impact. Aceasta este o oportunitate de a reporni, reinventa şi regândi”.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici