Experţii germani investighează o posibilă nouă variantă de Covid-19. Ministrul Sănătăţii: ” Infectează mult mai mulţi oameni”

  • Virusologii germani investighează o posibilă nouă variantă de Covid-19 detectată într-o clinică din localitatea bavareză Garmisch-Partenkirchen.
  • În Germania a existat în ultimele zile o scădere a numărului cazurilor noi, deşi autorităţile sanitare şi guvernul Angelei Merkel avertizează asupra unei eventuale extinderi a variantei britanice sau sud-africane.
  • În ultimele 24 de ore, în Germania, s-au înregistrat 7.141 de cazuri noi de Covid şi 214 decese, cele mai mici cifre ale săptămânii.
1666 afișări
Imaginea articolului Experţii germani investighează o posibilă nouă variantă de Covid-19. Ministrul Sănătăţii: ” Infectează mult mai mulţi oameni”

Profimedia

Virusologii germani investighează o posibilă nouă variantă de Covid-19 detectată într-o clinică din din localitatea bavareză Garmisch-Partenkirchen, potrivit televiziunii publice ARD, citată de agenţia spaniolă EFE.
 
73 de persoane, printre care pacienţi şi personal medical, au fost confirmate cu coronavirus. La trei dintre aceste cazuri, pare a fi o variantă necunoscută până acum, dar încă nu s-a stabilit dacă prezintă un risc mai mare.
 
În Germania a existat în ultimele zile o scădere a numărului cazurilor noi, deşi autorităţile sanitare şi guvernul Angelei Merkel avertizează asupra unei eventuale extinderi a variantei britanice sau sud-africane.
 
Controlul răspândirii pe teritoriul german a acestor noi variante este esenţial, deoarece aceste mutaţii par a fi mai contagioase, a argumentat astăzi ministrul Sănătăţii, Jens Spahn.
 
"Se pare că acestea nu sporesc gravitatea bolii. Dar infectează mult mai mulţi oameni. Asta înseamnă un număr mai mare de persoane spitalizate şi mai multe locuri ocupate la ATI," a subliniat el.
 
Numărul total de decese asociate Covid-19 de la începutul pandemiei este de 46.633 în Germania, iar cel al infectărilor ajunge la 2.040.659, potrivit datelor de la Institutul Robert Koch (RKI).
 
În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 7.141 de cazuri noi de Covid şi 214 decese, cele mai mici cifre ale săptămânii.
 
Merkel se va întâlni mâine cu premierii landurilor, cu o săptămână înainte de termen, pentru a analiza evoluţia pandemiei.
 
Atât guvernul, cât şi şefii landurilor iau în considerare o posibilă prelungire a restricţiilor sau impunerea unor noi măsuri, inclusiv pe timp de noapte. Mai mult, ministrul Finanţelor, Olaf Scholz, a spus că situaţia actuală ar putea dura până la jumătatea lunii februarie.
 
În acest moment, sunt închise instituţiile de învăţâmânt (cu unele excepţii) magazinele neesenţiale, restaurantele şi sunt suspendate activităţile culturale şi recreative.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici