O clinică din Timişoara se transformă în unitate COVID-19. Câte paturi vor fi disponibile pentru pacienţi

  • O clinică din Timişoara, care se află în subordinea Spitalului Municipal, se transformă în unitate Covid.
  • Aceasta are 70 de paturi pentru pacienţii cu forme uşoare şi medii, dintre care 12 sunt dotate cu instalaţie de oxigen.
1145 afișări
Imaginea articolului O clinică din Timişoara se transformă în unitate COVID-19. Câte paturi vor fi disponibile pentru pacienţi

O clinică din Timişoara se transformă în unitate COVID-19. Câte paturi vor fi disponibile pentru pacienţi

Autorităţile locale au decis să transforme o clinică aflată în subordinea Spitalului Municipal Timişoara în unitate Covid. Clinica are 70 de paturi pentru bolnavii cu forme uşoare ale bolii.

„În condiţiile în care se înregistrează tot mai multe cazuri pozitive pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul judetului Timiş, pentru o bună gestionare a acestora, Clinica ASCAR din Timişoara, Bld.Revolutiei nr.12, aparţinând Spitalului Municipal Timişoara, a obţinut avizul pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii ale persoanelor cu această afecţiune. Structura sanitară dispune de 70 de paturi, din care 12 paturi dotate cu instalaţie de oxigen. Reorganizarea clinicii se află în curs de finalizare, urmând ca primii pacienţi să fie internaţi în perioada imediat următoare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Timiş.

În ultimele 24 de ore, în judeţul Timiş, au fost efectuate 2.629 de teste pentru depistarea Covid, iar 318 persoane au aflat că s-au infectat cu virusul SARS CoV-2. În spitalele din Timiş sunt internate 401 persoane, dintre care 43 sunt la Terapie Intensivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici