Premierul Boris Johnson solicită prudenţă. Şcolile din Anglia se vor redeschide luni

  • Boris Johnson a declarat că ţara începe să se îndrepte spre un sentiment de „normalitate”, pe măsură ce şcolile din Anglia se pregătesc să se redeschidă mai multor elevi, luni.
  • Premierul a cerut publicului să respecte regulile, deoarece guvernul urmează o abordare „prudentă” pentru a gestiona pandemia.
  • Elevii vor fi testaţi de trei ori în primele două săptămâni de şcoală. După aceea, li se vor face două teste în fiecare săptămână.
7575 afișări
Imaginea articolului Premierul Boris Johnson solicită prudenţă. Şcolile din Anglia se vor redeschide luni

Premierul Boris Johnson solicită prudenţă. Şcolile din Anglia se vor redeschide luni

Luni va fi făcut primul pas în afara restricţiilor naţionale. Dar cea mai mare uniune educaţională din Marea Britanie a acuzat guvernul că nu a pus în aplicare măsuri adecvate de siguranţă înainte de redeschiderea şcolilor, potrivit BBC.

Toţi elevii din toţi anii se pot întoarce luni la şcolile şi colegiile din Anglia, iar participarea va fi obligatorie. Cu toate acestea, în cazul şcolilor generale, grupurile de elevi se pot întoarce la şcoală în zile diferite în prima săptămână pentru a permite testarea pentru COVID-19.

„Miniştrii au avut la dispoziţie două luni pentru a face şcolile şi colegiile mai sigure, dar nu au reuşit să pună în aplicare măsurile necesare pentru a realiza acest lucru", a spus Dr. Mary Bousted, secretar general comun al Uniunii Naţionale pentru Educaţie (NEU).

Potrivit declaraţiei premierului, a doua etapă de relaxare a restricţiilor, care va permite adunări în aer liber fie a şase persoane, fie a două gospodării, urmează să înceapă pe 29 martie.

Boris Johnson a subliniat că guvernul este atent „astfel încât să nu anulăm progresele pe care le-am făcut până acum” şi a îndemnat oamenii să se vaccineze şi să fie testaţi atunci când este necesar.
 
Premierul a spus că datorită „determinării” tuturor celor din ţară „putem începe să ne apropiem de un sentiment de normalitate”, lăudând „efortul cu adevărat naţional” împotriva COVID-19.
 
Comentariile premierului apar în temeiul faptului că elevii ar putea fi obligaţi să se autoizoleze inutil din cauza rezultatelor incorecte ale testului pentru COVID-19.
 
Downing Street a declarat că aproape 57 de milioane de kituri de testare au fost deja livrate şcolilor şi colegiilor pentru pregătirea deschiderii.
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici