Suedia îşi propune să vaccineze toată populaţia adultă până pe 30 iunie. Cum vor implementa autorităţile suedeze strategia de vaccinare

  • Suedia vrea să vaccineze toată populaţia adultă până pe 30 iunie
  • De săptămâna asta a început vaccinarea celor cu vârsta peste 80 de ani
  • Mai multe tranşe de vaccin au ajuns cu întârziere în Suedia
1493 afișări
Imaginea articolului Suedia îşi propune să vaccineze toată populaţia adultă până pe 30 iunie. Cum vor implementa autorităţile suedeze strategia de vaccinare

Sursa foto: profimedia

Suedia îşi păstrează obiectivul neschimbat. Vrea să vaccineze toţi adulţii din ţară până pe 30 iunie. Până acum au fost vaccinaţi pacienţii şi personalul din centrele sociale, dar şi cei care au nevoie de îngrijire la domiciliu.
 
Începând cu această săptămână, în Stockholm vor fi vaccinaţi toţi cei peste 80 de ani.
 
SARA BANEGAS, responsabil centrul medical Ekero: Continuăm să ne ţinem de data de 30 iunie şi să-i vaccinăm pe toţi cei care doresc vaccinul până atunci şi toată lumea lucrează foarte mult pentru a face asta. Facem echipă cu asistenţi suplimentari şi  găsim locaţii unde putem primi mulţi oameni. 
 
Suedezii nu sunt însă feriţi de probleme. În atingererea scopului lor stau mai multe probleme care ţin în mare parte de numărul de dozele de vaccin pe care ţara le primeşte.
 
SARA BANEGAS, responsabil centrul medical Ekero: Tot ceea ce ne lipseşte acum este un prognostic solid pentru modul în care vom primi vaccinul. Aceasta e cea mai mare problemă în acest moment.
 
Autorităţile spun că au anticipat aceste întârzieri. Chiar şi aşa, îţi spun că autorităţile suedeze sunt pregătite şi pentru alte schimbări în stategia de vaccinare.
 
MAGNUS THYBERG, coordonator vaccinare Stockholm: Desigur, vor exista probleme. Şi aşa a fost. Ne aşteptam să refacem planificarea tot timpul. Frustarea, desigur, este că producătorii au promis atât de clar că de data asta nu vor exista probleme. 
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici