Surse Reuters: Ţările UE vor limita durata permisului COVID la 9 luni

Ţările Uniunii Europene sunt aşteptate să cadă de acord să limiteze la nouă luni durata certificatelor COVID-19 pentru călătoriile în interiorul blocului comunitar, au declarat pentru Reuters trei surse din UE, însă unele state sunt îngrijorate că o astfel de limită ar putea împiedica călătoriile.

6986 afișări
Imaginea articolului Surse Reuters: Ţările UE vor limita durata permisului COVID la 9 luni

Ţările UE vor limita durata permisului COVID la 9 luni - surse

Separat, executivul UE a propus joi, în cadrul unei reuniuni interne cu experţi în sănătate din statele membre, să impună teste PCR tuturor călătorilor care sosesc din afara blocului, au declarat două dintre surse, o măsură determinată de lipsa de informaţii ferme până în prezent cu privire la riscurile pe care le prezintă varianta Omicron, relatează Reuters.

UE a introdus în iulie permisele COVID-19 pentru a facilita călătoriile persoanelor care sunt complet vaccinate împotriva coronavirusului, care s-au vindecat de boală sau care au un test PCR negativ.

Pe măsură ce s-au înmulţit dovezile privind scăderea protecţiei oferite de vaccinuri, în noiembrie, Comisia Europeană a propus o limită de valabilitate de nouă luni pentru permisele COVID-19 din momentul în care o persoană a primit două doze (sau una în cazul vaccinului Johnson & Johnson).

Dacă va fi aplicată, o astfel de limită ar însemna că cetăţenii UE care doresc să călătorească liber - fără teste sau carantină - vara viitoare în întregul bloc ar avea nevoie de un vaccin de rapel.

Un oficial şi un diplomat au declarat că se aşteaptă ca guvernele UE să ajungă la un consens asupra limitei de nouă luni încă de vineri, după o discuţie preliminară joi, deşi unul dintre ei a declarat că discuţiile s-ar putea prelungi până săptămâna viitoare.

Un al treilea diplomat a declarat că există un sprijin general pentru limita de nouă luni, dar unele ţări, în special din Europa de Est, sunt îngrijorate de faptul că acest lucru afectează industria de turism şi libera circulaţie a persoanelor.

Guvernele UE au declarat în repetate rânduri că este nevoie de o abordare comună pentru a evita perturbări suplimentare în industria turismului. Cu toate acestea, executivele au introdus norme divergente.

Franţa a stabilit o limită de şapte luni în ziua în care Comisia a propus ca aceasta să fie de nouă luni. Regula franceză se va aplica începând cu 15 ianuarie, în timp ce Comisia a propus ca data de începere să fie 10 ianuarie.

În Cipru, certificatul ar urma să dureze şapte luni, în timp ce în Grecia ar urma să expire după şase luni pentru persoanele în vârstă.

Oficialii UE au declarat că ambele ţări sunt dispuse să treacă la o limită comună a UE.

Experţii în sănătate din UE au discutat joi şi o propunere a Comisiei ca toţi călătorii din afara blocului să fie obligaţi să prezinte un test PCR negativ, chiar dacă sunt vaccinaţi, au declarat pentru Reuters două dintre sursele familiare cu discuţiile. Propunerea Comisiei nu este publică.

Experţii în sănătate nu au putut ajunge la un consens asupra măsurii, a declarat una dintre surse, dar discuţiile continuă. Dacă se ajunge la un acord, noua măsură ar putea, de asemenea, să deschidă calea pentru o posibilă ridicare a restricţiilor impuse ţărilor din sudul Africii.

Membrii UE au convenit la sfârşitul lunii noiembrie să impună restricţii de călătorie pentru şapte naţiuni din Africa. Varianta, detectată pentru prima dată în Africa şi în Hong Kong, dar prezentă în prezent în zeci de ţări, este considerată foarte contagioasă.

Diplomaţii UE vor discuta din nou această problemă în cadrul unei reuniuni care va avea loc vineri la Bruxelles.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici