UE susţine propunerea ca "reţeta vaccinului" să fie la liber. Criticii spun că renunţarea la brevet nu va rezolva penuria

Uniunea Europeană susţine propunerea SUA de a discuta despre renunţarea la protecţia brevetelor pentru vaccinurile COVID-19, dar producătorii de medicamente şi alte guverne s-au opus ideii, scrie Reuters.

236 afișări
Imaginea articolului UE susţine propunerea ca "reţeta vaccinului" să fie la liber. Criticii spun că renunţarea la brevet nu va rezolva penuria

UE susţine ca "reţeta vaccinului" să fie la liber. Criticii spun că renunţarea la brevet nu va rezolva penuria

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a exprimat disponibilitatea de a discuta asupra subiectului, după ce preşedintele Joe Biden a promovat miercuri planul.

Renunţarea la brevet este „un mijloc posibil de creştere a producţiei şi a accesului la vaccinuri”, a spus secretarul de stat american Anthony Blinken.

Administraţia Biden a susţinut iniţierea de negocieri la Organizaţia Mondială a Comerţului pentru a obţine un acord global.

Anunţul a fost susţinut de directorul general al OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, şi de şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.

În ciuda acestui entuziasm, producătorii de medicamente, care îşi pierd veniturile dacă sunt privaţi de drepturile de brevet pentru vaccinurile COVID-19, dar şi alţi critici, s-au declarat nemulţumiţi.

Complexitatea producţiei înseamnă că accesul liber la proprietatea intelectuală nu este suficient pentru a creşte imediat producţia de vaccinuri, au spus ei. Moderna a renunţat la drepturile sale de brevet în octombrie dar a remarcat lipsa companiilor capabile să producă rapid un vaccin similar şi să obţină aprobare.

Combinate, Pfizer şi Moderna au prognozat vânzări de peste 45 de miliarde de dolari anul acesta pentru vaccinurile lor COVID-19.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici