Un senator cere închiderea şcolilor din România de teama COVID-19

  • Senatorul PMP, Lucian Iliescu a transmis o scrisoare către Ministerul Educaţiei.
  • Iliescu cere închiderea unităţilor de învăţământ ca o măsură pentru limitarea răspândirii epidemiei cu noul coronavirus în România.
  • Până acum, au fost confirmate opt cazuri de COVID-19 în ţara noastră.
3530 afișări
Imaginea articolului Un senator cere închiderea şcolilor din România de teama COVID-19

Un senator cere închiderea şcolilor din România

„Coronavirusul ar fi afectat nu mai puţin de 800.000 de cetăţeni în China dacă nu s-ar fi luat măsuri drastice de prevenţie! Din fericire, carantina aplicată provinciei Hubei, instaurată printr-o intervenţie draconică a statului, a limitat numărul de cazuri la cele 80.000 din prezent. În acest sens, consider ABSOLUT necesar ca şcolile şi universităţile să suspende cursurile pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.03.2020”, arată Lucian Iliescu într-o postare pe Facebook.

„Luând în considerare indicele de retransmisie a COVID-19 şi corelând datele cu numărul mare de cetăţeni români care se întorc din Italia, avem motive serioase de îngrijorare acre necesită o serie de măsuri ample pe care statul român trebuie să le întreprindă, printre care se numără inclusiv suspendarea orelor de curs”, mai spune senatorul în postarea sa.

În postarea sa, Lucian Iliescu dă exemplu situaţia din ţări care au luat astfel de măsuri deşi au mai puţine cazuri de persoane infectate decât România. „Armenia, stat care a înregistrat un singur caz de Coronavirus sau Bulgaria, ţară care nu s-a confruntat cu această situaţie până în prezent, au suspendat sau iau în calcul suspendarea cursurilor. Alte ţări au reuşit să instituie o serie de măsuri care să vizeze protejarea sanitară a populaţiei”.

„În acest sens, avem tot mai multe date care să sugereze că închiderea şcolilor şi a facultăţilor, cu scopul de a preveni răspândirea virusului la nivelul populaţiei largi, ar fi o măsură eficientă pentru statele care se află în pericol de a se expune epidemiei de COVID-19. Astfel, solicit autorităţilor competente, în speţă Ministerului Invăţământului, să ia măsurile necesare pentru a limita riscul răspândirii Coronavirusului prin suspendarea activităţii cursurilor pentru o perioadă de 14 zile”, le cere senatorul guvernanţilor.

„Cursurile şi orele pierdute pot fi recuperate, dar răspândirea virusului ar putea avea efecte dramatice asupra populaţiei! Fiţi responsabili şi acţionaţi în consecinţă, ţinând cont de eventualele pericole care pot apărea pe fondul lipsei de reacţie! În această privinţă, voi adresa o interpelare către Ministerul Educaţiei prin care să solicit aplicarea unor măsuri care să limiteze eventuala răspândire a virusului COVID-19, printre care suspendarea orelor de curs, începând cu data de 09.03.2020!”, conchide Lucian Iliescu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici