Adolescenţii, îndemnaţi să scrie piese de teatru, într-o competiţie lansată de Teatrul Excelsior

Liceenii din Bucureşti şi din ţară, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, sunt invitaţi să participle la Concursul de dramaturgie pentru adolescenţi "New Drama", organizat pentru a doua oară de Teatrul Excelsior din Bucureşti.

339 afișări
Imaginea articolului Adolescenţii, îndemnaţi să scrie piese de teatru, într-o competiţie lansată de Teatrul Excelsior

Adolescenţii, îndemnaţi să scrie piese de teatru, într-o competiţie lansată de Teatrul Excelsior (Imagine: Razvan Chirita/ Mediafax Foto)

În cadrul concursului pot fi înscrise piese într-un act, iar pentru participare trebuie completat formularul de înscriere, care poate fi descărcat de pe site-ul teatrului. Textele trebuie trimise până la 20 februarie 2016 la adresa secretariat.literar@teatrul-excelsior.ro.

Concomitent cu piesa şi formularul trebuie trimisă şi o scrisoare de motivaţie, neexistând o taxă de participare la proiect.

Piesele vor fi jurizate de regizori şi dramaturgi, care vor selecta şapte texte finaliste. Acestea vor fi anunţate pe 1 martie, ulterior concurenţii urmând să participe la un atelier de scriere dramatică coordonat de specialişti din domeniu.

Organizatorii le oferă finaliştilor care nu locuiesc în Capitală cazare şi masă în Bucureşti, în perioada de desfăşurare a atelierului, care va avea loc între 18 şi 20 martie.

Piesele finaliste se vor transforma în spectacole-lectură, între 8 şi 10 aprilie, iar piesa câştigătoare va fi pusă în scenă la Teatrul Excelsior şi se va juca în premieră, în mai 2016.

Organizat pentru prima dată în stagiunea trecută a Teatrului Excelsior, concursul "New Drama" a fost primul proiect din cadrul programului "Excelsior Educaţional", care are scopul de a folosi educaţia ca modalitate de transmitere şi producere a culturii, prin activităţi culturale întreprinse chiar de copii şi adolescenţi.

La prima ediţie a concursului au fost înscrise 99 de piese, iar în finală au ajuns: Georgiana Barcan (Bacău, 17 ani), cu piesa "Jocul de-a teatrul"; Claudia Antonia Giogan (Bucureşti, 16 ani), cu "Nora în Regatul celor trei Zori"; Iulia Maria Kycyku (Bucureşti, 15 ani), cu "A fost ca o piesă"; Teodora Savu (comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, 18 ani), care a scris "Vânătorul de tigri"; Delia-Eugenia Tărcăoanu (Piatra-Neamţ, 18 ani), cu piesa "Caruselul de pe bloc" şi Marius Alexandru Teodorescu (Cluj-Napoca, 17 ani), cu "Prieteni".

Piesa premiată a fost "Jocul de-a teatrul" de Georgiana Barcan, iar spectacolul face parte în prezent din repertoriul Teatrului Excelsior.

Dramaturgul Ştefan Peca, membru al juriului primei ediţii a concursului "New Drama", a declarat atunci că proiectul este o şansă pentru cei care vor să scrie teatru, cu atât mai mult cu cât "este esenţial, este educativ". El a adăugat că este nevoie de astfel de proiecte în şcoli, deoarece "mulţi liceeni nu conştientizează că, de fapt, ei pot să scrie şi pentru scenă". Cunoscutul dramaturg le-a recomandat tuturor celor interesaţi de scrierea dramatică să lucreze în direcţia explorării, dezvoltării problemelor vârstei lor şi să nu fugă de realitatea lor, de lumea lor reală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici