Au fost anunţate oraşul-gazdă şi data pentru concursul Eurovison 2019

Tel Aviv a fost ales oraşul gazdă al celei de-a 64-a ediţii a Eurovision Song Contest, care va avea loc în perioada 14 - 18 mai 2019, potrivit site-ului oficial al organizatorului evenimentului, European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa.

3064 afişări

Imaginea articolului Au fost anunţate oraşul-gazdă şi data pentru concursul Eurovison 2019

Au fost anunţate locul şi data pentru Concursul Eurovison 2019

Decizia a fost luată după ce televiziunea publică din Israel, KAN, rugată fiind să prezinte oraşe potenţial candidate, a nominalizat Tel Aviv, Ierusalim şi Eilat.

Cel de-al doilea mare oraş din Israel, Tel Aviv va găzdui pentru prima dată concursul, care atrage anual 200 de milioane de telespectatori.

Concursul va avea loc la Expo Tel Aviv (International Convention Centre).

Semifinalele vor avea loc pe 14 şi 16 mai, iar marea finală, pe 18 mai.

Pe 12 mai, reprezentanta Israelului, Netta Barzilai, a câştigat concursul Eurovision 2018, care a avut loc la Lisabona, Portugalia. Netta Barzilai, care a interpretat piesa kitsch pop "Toy", a primit un total de 529 de puncte.

Anul acesta a fost pentru a patra oară când Israelul câştigă concursul Eurovision. Cel mai recent a fost în 1998, când Dana International a devenit primul artist transgender care câştigă concursul Eurovision. Dana International a mai participat şi în 2011 la această competiţie muzicală, dar nu a reuşit să se califice în finală.

Cele două ediţii anterioare găzduite de Israel au avut loc la Ierusalim, în 1979 şi în 1999. Israelul ar fi trebuit să găzduiască acest concurs şi în 1980, dar a refuzat şi, în cele din urmă, evenimentul a avut loc la Haga, în Olanda.

Prima ediţie Eurovision a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 63 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
EUROVISION ,
ISRAEL ,
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.