BIOGRAFIE: Dinu Cocea, tatăl "Haiducilor", a decedat

Cunoscutul regizor Dinu Cocea, tatăl seriei "Haiducii", a decedat la vârsta de 84 de ani, la Paris, unde s-a stabilit în 1986, cariera sa fiind frântă brusc de regimul comunist.

2544 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Dinu Cocea, tatăl "Haiducilor", a decedat

BIOGRAFIE: Dinu Cocea, tatăl "Haiducilor", a decedat (Imagine: Arhiva personală/Mediafax Foto)

Dinu Cocea s-a născut pe 22 septembrie 1929, în comuna Periş, din judeţul Ilfov.

Dinu Cocea a semnat regia filmelor "Iancu Jianu Haiducul" (1980), "Iancu Jianu zapciul" (1980), "Ecaterina Teodoroiu" (1979), "Stejar - Extrema urgenţă" (1974), "Paraşutiştii" (1972), "Zestrea domniţei Ralu" (1971), "Haiducii lui Şaptecai" (1970), "Săptămâna nebunilor" (1970), "Răpirea fecioarelor" (1967), "Răzbunarea haiducilor" (1967) şi "Haiducii" (1965).

De asemenea, el a semnat şi scenografia pentru "Iancu Jianu Haiducul" (1980), "Iancu Jianu zapciul" (1980), "Săptămâna nebunilor" (1970), "Răpirea fecioarelor" (1967) şi "Răzbunarea haiducilor" (1967). Toate aceste filme au avut un mare succes de public.

TITLURILE ZILEI

Totodată, producţia "Revolta haiducilor" a fost difuzată, potrivit fiicei artistului, în toate ţările francofone, înainte de '89.

Dinu Cocea a ajuns însă în dizgraţia regimului comunist din cauza proiectului de film "Pe apa sâmbetei", în care relata istoria unui baraj prost construit pe Argeş. Astfel, regizorul a fost interzis, iar numele său a fost scos de pe genericele filmelor ce apăreau în cinematografe sau la televiziunea publică.

În urma acestui conflict cu autorităţile comuniste, Dinu Cocea a plecat din ţară în 1986, stabilindu-se la Paris, unde a şi decedat, după cum a declarat, pentru MEDIAFAX, fiica artistului, Oana Cocea.

În ultimii ani, Dinu Cocea a revenit în România, însă îşi petrecea timpul între Bucureşti şi Paris.

La ediţia din 2010 a Festivalului Internaţional de Film de la Iaşi, i-a fost decernat premiul de excelenţă pentru întreaga activitate.

Dinu Cocea a încetat din viaţă într-un spital din Paris, în urma unei insuficienţe cardiace. El a murit pe 26 decembrie, însă familia a dorit să facă publică informaţia mai târziu pentru a o menaja pe soţia acestuia, Puşa Cocea.

"Conservase un spirit optimist şi până în ultima clipă proiecta noi realizări profesionale", a declarat Oana Cocea, fiica regretatului artist.

Dinu Cocea avea proiecte legate de un scenariu de film, al cărui titlu provizoriu este "Sub vântul de est", la care lucra alături de regizorul Radu Nema şi de fiica lui. Acest proiect este "un film în film", o comedie care prezintă povestea unui actor francez care vine în România şi este implicat într-o suită de aventuri, fiind deschisă absurditatea cenzurii, a sistemului de dinainte de '89.

Totodată, Dinu Cocea intenţiona să îşi publice memoriile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici