Care au fost cele mai bune cărţi ale anului pentru The New York Times

Editorii publicaţiei americane The New York Times Book Review au dat publicităţii selecţia lor pentru cele mai bune 10 cărţi de ficţiune şi non-ficţiune din anul 2018.

1284 afișări
Imaginea articolului Care au fost cele mai bune cărţi ale anului pentru The New York Times

Care au fost cele mai bune cărţi ale anului pentru The New York Times

"Asymmetry", de Lisa Halliday, este un roman de debut, al câştigătoarei premiului Whiting din 2017. Scriitoarea americană stabilită la Milano, în Italia, pune două poveşti faţă în faţă. Pe de o parte este "Folly", o poveste de dragoste între o editoare de carte şi scriitoare în curs de afirmare şi un romancier în vârstă care seamănă destul de bine cu Philip Roth. A doua poveste, intitulată "Madness", urmăreşte experienţele unui economist american de origine irakiană arestat pe aeroportul Heathrow din Londra. Editorii publicaţiei americane descriu volumul drept un roman cu cheie (în care se pot recunoaşte persoane reale de astăzi) şi o lucrare care îşi propune să depăşească limitele obişnuite ale ficţiunii.

TITLURILE ZILEI

Romanul "The Great Believers", de Rebecca Makkai, se petrece la Chicago, în timpul izbucnirii infecţiilor cu HIV de la mijlocul anilor ´80, şi la Paris, în momentul atentatelor teroriste din 2015.

Romanul franţuzoaicei Leila Slimani din 2016, premiat cu Goncourt, "Chanson douce" a făcut senzaţie şi în ediţiile publicate în lumea anglofonă. Publicat cu titlurile "Lullaby" în Marea Britanie şi "The Perfect Nanny" în Statele Unite, acesta este o poveste despre relaţia dintre o mamă şi o doică respectată care a ucis cei doi copii pe care îi îngrijea, care ţine cu sufletul la gură cititorul.

Un roman de debut este şi "There There", de Tommy Orange, iar editorii de la NY Times au apreciat meditaţia orientată spre noţiuni ca identitatea şi oportunităţile ratate, spre interpretarea miturilor din perspectiva timpului şi a sărăciei în mediul urban.

"Washington Black", al scriitoarei canadiene Esi Edugyan, a câştigat premiul Giller în ţara frunzei de arţar şi porneşte de pe o plantaţie de zahăr din teritoriile britanice din Barbados, în timpul sclaviei, trecând în zona explorărilor aeriene cu baloane cu aer cald şi a scufundărilor în ocean, a călătoriilor pe calota arctică. Totul în jurul unei legături ce se stabileşte între fratele unui stăpân de sclavi şi unul dintre cei abuzaţi de sistem.

"American Prison", al jurnalistului american Shane Bauer, documentează perioada petrecută de autor under cover în calitate de gardian la Winn Correctional Center, o închisoare privată din Lousiana. În cele patru luni petrecute alături de deţinuţi, până când a fost descoperită calitatea sa de jurnalist, Bauer a reuşit să adune suficiente probe pentru a declanşa o dezbatere legată de sistemul penitenciar privat în 2014 şi despre practica istorică de a folosi forţă de muncă captivă.

Tot din spaţiul non-ficţiunii vine şi "Educated". Cartea semnată de Tara Westover merge pe urmele devenirii autoarei, de la cel mai mic copil al unei familii care prefera să trăiască în sălbăticie, Tara fiind născută fără să aibă certificat de naştere. Cu o copilărie în care studiile şcolare au fost înlocuite cu lectura Bibliei şi a Cărţii lui Mormon, Westover este acum doctor în istorie la Cambridge. Cartea ei vorbeşte despre relaţiile complicate dintre membrii familiei sale.

"Frederick Douglass" este o biografie, de David W. Blight, pentru contemporanul lui Abraham Lincoln. Portretul celui care a parcurs un drum de la sclavie la una dintre cele mai respectate personalităţi ale epocii umple golurile lăsate de cele trei autobiografii semnate de Douglas însuşi.

"How to Change Your Mind", de Michael Pollan este cartea unui autor cunoscut pentru investigaţiile legate de etica alimentaţiei. De data aceasta, autorul explorează istoria ştiinţei legate de substanţele psihedelice.

Iar "Small Fry", de Lisa Brennan-Jobs, este volumul de memorii al fiicei celebrului fondator al companiei Apple, insistând asupra vieţii boeme oferite de mama sa, artistă, şi a cruzimii resimţite din partea tatălui său, un antreprenor de succes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici