Care este cea mai citită carte din România. Bestseller-ul din Franţa s-a vândut de 80 de ori mai bine

Ziarul Financiar şi-a propus să realizeze un top al cărţilor cel mai bine vândute din România în 2011, însă la solicitare au răspuns doar editurile Polirom, Curtea Veche, Humanitas, care a trimis doar tirajul, şi grupul ALL, care a oferit doar o listă cu numele cărţilor fără a preciza cifrele de vânzări.

1568 afișări
Imaginea articolului Care este cea mai citită carte din România. Bestseller-ul din Franţa s-a vândut de 80 de ori mai bine

Care este cea mai citită carte din România. Bestseller-ul din Franţa s-a vândut de 80 de ori mai bine (Imagine: Shutterstock)

Asociaţia Editurilor din România nu are nicio statistică cu privire la acest aspect din cauza "lipsei de transparenţă" de pe piaţa de carte.

Cartea cel mai bine vândută din România, semnată de principele Radu al Ro­mâniei, a ajuns la 22.000 de exemplare anul trecut, potrivit datelor obţinute de ZF, faţă de 1,75 milioane de exemplare câte au fost vândute în Franţa de cel mai bun titlu. Numărul exemplarelor vândute poate fi considerat un indicator al consumului de carte.

Deşi populaţia României este de doar trei ori şi jumătate mai mică faţă de cea a Franţei, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de cinci ori şi jumătate mai redus, numărul de exemplare din cea mai vândută carte este de aproape 80 de ori mai mic, potrivit calculelor ZF.

"Indignez-Vous" (Indignaţi-vă), de Stephane Hessel, cel mai bine vândută carte din Franţa în 2011, a ajuns la 1,75 milioane de exemplare, în timp ce cartea "Anul Regelui", semnată de principele Radu al României, a avut doar 22.000 de exemplare. Cartea a fost publicată de editura Curtea Veche.

Citeşte mai multe despre bestseller-urile din România şi Franţa pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici