Cel mai tânăr autor de la Bookfest are 11 ani. Ce carte a scris Sabin Stavarache

Cel mai tânăr autor de la ediţia de anul acesta a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, Sabin Stavarache, în vârstă de 11 ani, îşi lansează, vineri, de Ziua Copilului, prima sa carte, "Jurnalul unei oi deştepte",

477 afișări
Imaginea articolului Cel mai tânăr autor de la Bookfest are 11 ani. Ce carte a scris Sabin Stavarache

Cel mai tânăr autor la Bookfest 2012, Sabin Stavarache, de 11 ani, îşi lansează prima carte (Imagine: Silviu Matei / MediafaxFoto)

"Jurnalul unei oi deştepte" este o carte pentru copii şi nu numai, scrisă de un copil de 11 ani, Sabin Stavarache, elev în clasa a V-a la Liceul Internaţional de Informatică Bucureşti (ICHB), informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Proiectul editorial este unul ambiţios şi demn de toată atenţia şi aprecierea, într-o vreme în care tot mai mulţi copii se îndreaptă spre tentaţiile tehnologiei, în detrimentul poveştilor şi cititului.

"Jurnalul unei oi deştepte" este o carte ce cuprinde acţiune, amuzament, mister şi desene simpatice presărate pe fiecare pagină, iar tonul optimist al cărţii este ceea ce va face deliciul micilor cititori.

Personajul principal, oiţa Hee, alături de surorile sale Mee şi Bee, se confruntă cu aventuri inimaginabile: safari în deşert, o expediţie de supravieţuire în pădurile din Rio pentru descoperirea unei comori, confruntări cu mafioţi etc. În acelaşi timp, eroinele cărţii gustă şi viaţa de zi cu zi: mersul la şcoală, temele pentru acasă, lupta pentru popularitate, rivalităţile cotidiene etc. Hee este cea mai fiţoasă şi autentică: îşi pune surorile să-i facă temele, aruncă gunoiul sub pat, îşi îmbracă stiloul cu frunze pentru că altfel nu poate să-l atingă cu copita ei magică.

Potrivit editorilor, mesajul cărţii este optimist: viaţa şi greutăţile ei pot fi depăşite, nu trebuie să abandonezi în faţa pericolelor, este bine să-ţi foloseşti imaginaţia şi creativitatea în momentele de impas şi să ai încredere în tine.

Evenimentul va avea loc la standul Editurii Blumenthal (C31) din pavilionul C4 al complexului Romexpo din Capitală - unde are loc Bookfest -, vineri, începând cu ora 18.00. Intrarea este liberă.

Cea de-a şaptea ediţie a Salonului de carte Bookfest a debutat miercuri şi se va încheia duminică.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este o manifestare de tradiţie organizată în fiecare an de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cea mai importantă confederaţie patronală din mediul editorial românesc. Bookfest s-a impus în spaţiul cultural ca un eveniment care promovează lectura şi accesul consumatorilor de carte la produsele editoriale de calitate.

Asociaţia Editorilor din România a fost înfiinţată în 1991 cu misiunea de a reprezenta interesele editorilor şi de a promova valorile culturii universale. AER îşi propune să promoveze lectura produselor editoriale de calitate şi scrisul, să uşureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material şi informaţional, contribuind astfel la o liberă circulaţie a ideilor, precum şi la integrarea culturii şi limbii române în circuitul mondial de valori.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici