Compania Passe-Partout Dan Puric a prezentat în premieră spectacolul "Doi dintre NOI"

Spectacolul "Doi dintre NOI", cu Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, membri ai companiei Passe-Partout Dan Puric, care a avut premiera joi seara, la Sala Rapsodia, a fost descris de Puric drept "un limbaj al tăcerii".

10 afișări
Imaginea articolului Compania Passe-Partout Dan Puric a prezentat în premieră spectacolul "Doi dintre NOI"

Dan Puric în spectacolul "Don Quijote"

Dan Puric a spus că îşi doreşte ca Centrul Internaţional de Artă (un proiect al lui Puric pentru Sala Rapsodia, n.red.) să fie "o insulă în care teatrul să nu fie schilodit şi un loc de manifestare a unui fel de a fi românesc", dar care să aibă un mesaj universal. De asemenea, regizorul a spus că îşi doreşte, prin activitatea trupei sale, să reînvie valorile culturale şi să regăsească umorul românesc, ce s-a transformat, din punctul său de vedere, în această ultima perioadă, în "băşcălie".

TITLURILE ZILEI

Spectacolul "Doi dintre NOI", creat de Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, propune un teatru fără text şi fără pantomimă, cei doi semnând scenariul şi regia. Spectacolul "Doi dintre NOI" reuşeşte să exprime o poveste de dragoste, într-un limbaj "curat", compus din gesturi şi simboluri, fără să fie dificil de descifrat pentru spectatori. Reprezentaţia celor doi actori este compusă din mai multe secvenţe, fiecare cu povestea şi semnificaţia sa, încadrate în rama poveştii principale. Actorii "strecoară" în acţiunea poveştii "tablouri" ale agresiunii lumii contemporane, precum "bombardamentele" de nenorociri din mass-media sau singurătatea omului modern într-un oraş aglomerat.

Coregrafia, care atrage atenţia asupra frumuseţii corpului uman, este semnată de Lelia Marcu.

"Doi dintre NOI" s-a jucat într-o Sală Rapsodia plină, spectatorii aplaudând minute în şir reprezentaţia celor doi membri ai trupei Passe-Partout.

Compania Passe-Partout Dan Puric, formată din actori amatori şi profesionişti tineri, a fost înfiinţată de Dan Puric în 1999. Până în prezent, trupa a mai produs spectacolele "Pantomimia", "Toujours l'amour", "Vis", "Costumele", "Hic sunt leones", "Made in Romania", "Fă-mă, mamă, cu noroc şi aruncă-mă în foc!" şi "Don Quijote", care se joacă pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici