Cum blochezi în România accesul la un laptop furat

Compania americană Intel, cel mai mare producător de microprocesoare din lume, a lansat în România tehnologia Anti-Theft, care le permite utilizatorilor să blocheze definitiv utilizarea unui laptop pierdut sau furat.

1676 afișări
Imaginea articolului Cum blochezi în România accesul la un laptop furat

Cum blochezi în România accesul la un laptop furat (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Intel Anti-Theft este o soluţie de securitate hardware prin care utilizatorii sistemelor dotate cu procesoare Intel i5 şi i7, în baza unui abonament anual de 110 lei, îşi pot proteja datele prin blocarea computerului de la distanţă.

"AntiTheft este încorporat într-un chipset de pe placa de bază a calculatorului. Cine găseşte un ultrabook care are această soluţie activată nu poate folosi device-ul chiar dacă schim­bă componente de pe placa de ba­ză", a explicat pentru ZF Bog­dan Georgescu, Channel Account Manager, Intel România.

Clienţii laptopurilor care au la bază procesoarele i5 şi i7 pot opta pentru abonamentul anual care poate fi achiziţionat de la re­tai­lerii de produse IT. După achi­zi­ţio­nare, utilizatorul va primi o bro­şură cu un cod unic care trebuie activat online. Tot­oda­tă setările de securitate pot fi făcute dintr-un pa­nou de control. Laptopul poate fi setat să se blo­che­ze la fiecare 24 de ore, o dată pe săptămână, o dată pe lună sau atunci când nu este conectat la o anu­mită reţea de internet. Toate setările pot fi schim­ba­te ori de câte ori clientul are nevoie.

În urma blocării, utiliza­torul trebuie să se autentifice cu o parolă setată din panoul de comandă. De reţinut este că Anti-Theft ajută utiliza­to­rul să îşi protejeze datele prin blo­care, nu prin recuperare, de aceea clienţii sunt sfătuiţi să îşi facă backup la informaţii.

Preţul mediu al unui computer portabil care poate rula această tehnologie este de 3.000 de lei.

Citeşte mai multe despre cum blochezi în România accesul la un laptop furat pe www.zf.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici