De sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59, TVR Cultural îşi suspendă emisia

TVR Cultural îşi va suspenda emisia începând de sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59, potrivit unei decizii luate de Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al Televiziunii Române, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de televiziunea publică.

814 afișări
Imaginea articolului De sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59, TVR Cultural îşi suspendă emisia

De sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59, TVR Cultural îşi suspendă emisia (Imagine: Cristi Movila/Mediafax foto)

Măsura a fost dispusă joi, prin Ordin al preşedintelui-director general (PDG) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, se arată în comunicatul TVR.

Potrivit TVR, decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2012. Aplicarea Programului decurge din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv, se arată în comunicat.

TITLURILE ZILEI

"Potrivit Programului, misiunea TVR Cultural va fi preluată de viitorul canal TVR 2 Cultural, a cărui grilă va cuprinde, printre altele, publicistică culturală, documentare, spectacole de teatru, operă, concerte şi producţii muzicale prezentate pe genuri, filme de artă, programe educative dedicate copiilor şi tinerilor, producţii ale tinerilor creatori independenţi, divertisment de calitate adresat tuturor categoriilor de vârstă", se mai spune în comunicatul TVR.

Potrivit sursei citate, până la lansarea noilor grile, o mare parte din programele difuzate de TVR Cultural va fi preluată de TVR 2.

În comunicatul SRTv se precizează că decizia de suspendare a emisiei TVR Cultural a fost luată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. "Legea 41/1994 de organizare şi funcţionare a TVR face referire la progamele 1 şi 2, la un departament care difuzează emisiuni pentru străinătate şi la studiourile teritoriale, al căror canal de exprimare este acum şi TVR 3", precizează SRTv.

TVR Cultural s-a lansat în anul 2002, fiind singura televiziune din România cu profil exclusiv cultural. TVR Cultural a difuzat în cei zece ani de activitate dezbateri pe teme culturale, documentare şi filme de artă, concerte simfonice, spectacole de operă, operetă, balet sau teatru. Directorul TVR Cultural este Daniela Zeca Buzura.

Suspendarea emisiei TVR Cultural a fost anunţată de Claudiu Săftoiu într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei MEDIAFAX în 10 august şi publicat în 11 august.

În 10 august, Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care prevede că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural ) şi de TVR 3.

TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59.

Pe 16 august, circa 150 de persoane, între care dirijorul Tiberiu Soare, regizorul Alexandru Solomon, producătoarea Ada Solomon, Valentin Nicolau, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, şi angajaţi ai Televiziunii Române, au protestat, în faţa Ateneului Român, faţă de desfiinţarea TVR Cultural.

Pe de altă parte, o petiţie împotriva desfiinţării TVR Cultural a fost postată pe site-ul petitieonline.ro, aceasta strângând până în prezent 8.922 de semnături.

Anunţul suspendării emisiei TVR Cultural vine în contextul în care Claudiu Săftoiu a transmis, în 11 septembrie, Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV), notificarea privind intenţia SRTv de concediere colectivă, precum şi Proiectul planului de reorganizare şi restructurare de personal în cadrul TVR, parte a implementării Programului de redresare economică a televiziunii publice. Proiectul, precum şi conţinutul notificării au fost aprobate prin Ordinul lui Claudiu Săftoiu.

Potrivit notificării transmise SPUSTV (sindicatul reprezentativ din TVR, n.r.) de către Săftoiu, concedierile colective în TVR vor începe în 20 noiembrie şi vizează 962 locuri de muncă, în urma procesului de restructurare de personal televiziunea publică urmând să rămână cu 2.340 de angajaţi (faţă de 3.302 cât avea la data de 31 august 2012).

Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, după cum a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu.

Programul de redresare economică a întrunit, alături de cele 10 voturi de susţinere (Claudiu Săftoiu, Irina Radu, Claudiu Branzan, Raico Cornea, Lucia Hossu Longin, Anne Marie Juganaru, Gabriel Tufeanu, Nicoleta Nicolicea, Cristian Niţulescu, Nagy Zoltan Levente), două voturi împotrivă (Valentin Nicolau şi Sorin Burtea) şi o abţinere (Romina Gabriela Surugiu).

De cealaltă parte, Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV), a declarat pentru MEDIAFAX, în 28 august, că angajaţii nu sunt vinovaţi pentru "catastrofa financiară" în care se află TVR, precizând că ar trebui ca administraţia să se gândească la oamenii care vor suferi. Totodatată, SPUSTV i-a invitat pe angajaţii TVR să intre în grevă japoneză, în 3 septembrie, în semn de protest faţă de concedierile din Televiziunea Română.

TVR are, în momentul de faţă, o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august şi publicat în data de 11 august.

Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni. După acest interval, CA al TVR trebuie să prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonanţe a Guvernului.

În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat în 1 septembrie Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici