Emisiunile de tip reality show trebuie marcate cu menţiunea "Acest program este o ficţiune"

Emisiunile de tip reality show, ale căror scenarii se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, trebuie semnalate prin menţiunea "Acest program este o ficţiune", potrivit unei prevederi dintr-un proiect de Decizie votată, marţi, de CNA.

5730 afişări
Imaginea articolului Emisiunile de tip reality show trebuie marcate cu menţiunea "Acest program este o ficţiune"

Emisiunile de tip reality show trebuie marcate cu menţiunea "Acest program este o ficţiune" (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Proiectul de Decizie este discutat pentru prima dată de membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), în şedinţa de marţi. Unele dintre prevederile proiectului au fost deja adoptate de membrii CNA în momentul difuzării acestei ştiri.

Potrivit proiectului de Decizie, "orice emisiune de tip reality show, al cărei scenariu se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, se semnalează, la început şi la sfârşit, precum şi la reluarea după pauze publicitare, prin menţiunea «Acest program este o ficţiune», afişată lizibil, cu o dimensiune de minimum 30 de puncte în format SD, definiţie standard, respectiv 60 în format HD, înaltă definiţie, şi pentru o durată de minimum 60 de secunde".

Proiectul de Decizie mai prevede că, "înainte de difuzarea unor imagini şocante, a unor scene de violenţă sau cu impact emoţional negativ, care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceştia vor fi avertizaţi prin menţiunea, afişată static şi lizibil: «Atenţie! Urmează imagini care pot afecta starea emoţională a telespectatorilor»".

Membrii CNA discută în momentul difuzării acestei ştiri şi alte prevederi ale proiectului de Decizie de modificare şi completare a Codului de reglementare a conţinutului audiovizualului.

După ce va vota în integralitatea sa proiectul de Decizie, acesta va fi în dezbatere publică timp de 30 de zile, după cum a declarat, pentru jurnaliştii aflaţi la şedinţa de marţi a CNA, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului.

Decizia va putea intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial.

CNA a luat decizia de a obliga posturile de televiziune să marcheze emisiunile de tip reality show, ale căror scenarii se bazează pe fapte sau situaţii reale din viaţa unor persoane, conţinând însă şi elemente de ficţiune, cu menţiunea "Acest program este o ficţiune", după ce au constatat că unele posturi TV difuzează emisiuni care par a fi reportaje, însă, de fapt, acestea sunt ficţiuni.

Astfel, CNA a amendat, pe 12 februarie, cu 20.000 de lei, postul Antena 1, pentru că în emisiunea "Acces direct" a fost încălcat dreptul la imagine al Ioanei Tufaru, dar şi pentru faptul că publicul a fost dezinformat, întrucât programul respectiv era o ficţiune şi nu un reportaj, aşa cum a fost prezentat.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, atunci, ediţiile din 4 şi 5 februarie ale emisiunii "Acces direct" de la Antena 1. În cele două ediţii a fost prezentat un material cu Ioana Tufaru, fiica regretatei cântăreţe Anda Călugăreanu, în care un reporter al postului şi Adriana Bahmuţeanu îi dădeau lecţii de igienă. În urma difuzării acestor emisiuni, CNA a primit peste 100 de reclamaţii de la telespectatori.

La şedinţa respectivă a CNA a fost prezent şi Cristian Ionescu, managerul redacţiei care produce emisiunea "Acces Direct", care a spus că Antena 1 are o relaţie contractuală cu Ioana Tufaru, care a început anul trecut. "Aici dezvoltăm un scenariu, avem o poveste pe care am dezvoltat-o de anul trecut. Ioana Tufaru a venit către noi ca un personaj, care se construise deja la o altă televiziune. Am decis să construim această poveste care are 80% la bază viaţa ei reală", a spus Cristian Ionescu.

Ionescu a prezentat membrilor CNA şi o înregistrare cu Ioana Tufaru, în care aceasta spunea: "Ceea ce nu ştie lumea este că eu, de fapt, prin apariţiile pe care le am la Antena 1 joc un rol. Toate apariţiile mele au fost pe baza unui scenariu (...)".

După ce au văzut respectiva înregistrare, unii membri ai CNA, între care Florin Gabrea, Narcisa Iorga şi Cristina Trepcea, au fost de părere că prin aceste emisiuni Antena 1 dezinformează publicul, telespectatorii nefiind informaţi că vizionează un program de ficţiune.

Tot atunci, Răsvan Popescu, un alt membru al Consiliului, a spus că CNA s-a mai confruntat în trecut şi a luat măsuri împotriva unor "false reality show-uri". "Atunci am pus posturile să precizeze pe ecran că acestea sunt nişte ficţiuni. Îi obligam la sfârşit să dea şi distribuţia. Erau nişte oameni obişnuiţi care jucau nişte oameni", a amintit Răsvan Popescu.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici