Expoziţia "Leonardo Da Vinci - Invenţiile unui geniu", deschisă oficial la Operetă

Expoziţia "Leonardo Da Vinci - Invenţiile unui geniu", care cuprinde 50 de reproduceri ale maşinilor inventate, proiectate şi concepute de artist, a fost deschisă oficial miercuri, la Teatrul de Operetă "Ion Dacian", în prezenţa a circa 60 de persoane.

698 afișări
Imaginea articolului Expoziţia "Leonardo Da Vinci - Invenţiile unui geniu", deschisă oficial la Operetă

Expoziţia "Leonardo Da Vinci - Invenţiile unui geniu", deschisă oficial la Operetă

Reprezentantul Comisiei Europene la Bucureşti, Iulia Deutch, a declarat că instituţia pe care o reprezintă va organiza o serie de conferinţe pe tema "500 de ani de evoluţie în Europa", în perioada în care expoziţia va fi prezentată la Bucureşti.

La eveniment au mai fost prezenţi, printre alţii, rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Ecaterina Andronescu, şi preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Gabriel Petrea.

Expoziţia "Leonardo Da Vinci - Invenţiile unui geniu", prezentată în premieră în România, face parte dintr-un circuit internaţional, fiind prezentată în 60 de ţări din Europa, Asia şi America de Nord, având, în total, peste 20 de milioane de vizitatori.

TITLURILE ZILEI

Evenimentul cuprinde 50 de modele ale invenţiilor proiectate în urmă cu 500 de ani de Leonardo Da Vinci, grupate în cinci categorii: maşini de război, maşini hidraulice, maşini pentru zbor, maşini pentru construcţii şi maşini pentru manufacturare.

Modelele, realizate din lemn, reproduc fidel schiţele şi proiectele originale datând de peste 500 de ani, acestea nefiind realizate în timpul vieţii inventatorului.

Evenimentul a fost înscris de Comisia Europeană în Anul European al Dialogului Intercultural 2008 şi în Anul Inovaţiei 2009.

Expoziţia va fi deschisă în foaierul Teatrului Naţional de Operetă "Ion Dacian" până pe 31 ianuarie 2009.

Preţul unui bilet întreg este de 20 de lei. Studenţii beneficiază de o reducere de 50 la sută.

Potrivit organizatorilor, bugetul necesar organizării evenimentului, incluzând promovarea, se ridică la aproape 1,5 milioane de euro.

"Leonardo Da Vinci - Invenţiile unui geniu" a fost adusă la Bucureşti de Asociaţia Future Networks şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România, sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici