Google a angajat un fost consilier de la Casa Albă: "Este un diplomat şi un mediator respectat la nivel internaţional"

Google a angajat un fost consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă, Caroline Atkinson, pentru a conduce departamentul de strategie globală, gigantul din industria Internetului având nevoie de un mediator în relaţiile cu autorităţile de reglementare din întreaga lume, relatează Bloomberg.

245 afişări
Imaginea articolului Google a angajat un fost consilier de la Casa Albă: "Este un diplomat şi un mediator respectat la nivel internaţional"

Google a angajat un fost consilier de la Casa Albă: "Este un diplomat şi un mediator respectat la nivel internaţional" (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/ AFP)

Atkinson, în vârstă de 63 de ani, fost consilier adjunct pentru Securitate Naţională la Casa Albă, a demisionat în decembrie, renunţând la rolul de emisar american la G20, în care negocia acorduri internaţionale majore.

Google, divizie a grupului Alphabet, este ţinta unor investigaţii din partea autorităţilor federale americane şi a celor europene, care analizează cu atenţie influenţa tot mai mare a companiei pe piaţa telefoanelor mobile şi a căutării pe Internet.

"Caroline este un diplomat şi un mediator respectat la nivel internaţional şi suntem încântaţi să avem un astfel de lider care să conducă echipa de strategie globală", a declarat juristul general al Google, Kent Walker.

Atkinson a lucrat anterior la Consiliul pentru Securitate Naţională, FMI şi Departamentul Trezoreriei, precum şi la compania de consultanţă Stonebridge International.

Ea a fost angajată de administraţia Obama în iunie 2013.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici