GOOGLE marchează sărbătoarea de Halloween, vineri, printr-un logo special

Motorul de căutare online Google şi-a schimbat, vineri, logoul pentru a marca sărbătoarea de Halloween, afişând pe pagina sa principală un joc animat, prin care le propune internauţilor să participe la Campionatul Mondial al Bomboanelor de Halloween 2015.

1931 afişări
Imaginea articolului GOOGLE marchează sărbătoarea de Halloween, vineri, printr-un logo special

Google marchează sărbătoarea de Halloween, vineri, printr-un logo special

Astfel, noul logo al Google România este realizat sub forma unui joc animat, în care o vrăjitoare pe o mătură parcurge un anumit traseu, pe care poate să adune mai multe bomboane.

Noul logo al Google poate fi trimis de internauţi, prin intermediul unui buton special, spre a fi publicat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Halloween (o abreviere pentru "All Hallows' Evening") este o sărbătoare de origine celtică, preluată de multe popoare din lumea occidentală şi nu numai. Halloween-ul se celebrează în noaptea de 31 octombrie, precedând sărbătoarea creştină Ziua tuturor sfinţilor de pe 1 noiembrie.

Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lume, Halloween-ul este sărbătorit în foarte multe ţări, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico şi Regatul Unit, iar, ocazional, în unele părţi ale Australiei şi Noua Zeelandă.

Obiceiuri specifice de Halloween sunt realizarea de dovleci sculptaţi, luminaţi cu ajutorul unor felinare, folosiţi la decorarea caselor şi grădinilor şi ca lanterne, dar şi costumarea în personaje desprinse din poveştile de groază. Copiii costumaţi astfel colidă din casă în casă şi sunt recompensaţi cu dulciuri.

Costumarea şi colindatul reprezenta o practică de Halloween în Scoţia, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Tradiţia a pătruns şi în Statele Unite, la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulţilor, cât şi al copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930.

Cele mai populare dulciuri pregătite pentru această sărbătoare sunt merele glazurate, acesta fiind un obicei tradiţional din Marea Britanie şi Irlanda.

Printre alte mâncăruri asociate sărbătorii de Halloween se numără "barmbrack", o prăjitură uşoară cu fructe, în care se introduce un inel sau o monedă (obicei din Irlanda), caramele (Marea Britanie), bomboane în formă de cranii, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac etc.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici