Haralamb Zincă a murit (Video)

Scriitorul de romane poliţiste Haralamb Zincă a decedat în ziua de Crăciun la vârsta de 85 de ani, informează TVR 1.

261 afișări
Imaginea articolului Haralamb Zincă a murit (Video)

Haralamb Zincă a murit (Video)

Haralamb Zincă, pe numele său real Hary Isac Zilberman, a încetat din viaţă de Crăciun, la vârsta de 85 de ani, după ce, de-a lungul carierei sale scriitoriceşti, a îmbogăţit literatura română cu numeroase romane poliţiste şi de spionaj.

Haralamb Zincă va fi înmormântat luni, la Cimitirul Evreiesc de lângă staţia Eroii Revoluţiei din Bucureşti.

Hary Isac Zilberman s-a născut pe 4 iulie 1923, la Roman. El s-a impus în literatura română ca un adevărat clasic al literaturii poliţiste, fiind autorul a peste 50 de cărţi poliţiste şi de spionaj, dar şi a unor cărţi-document.

Haralamb Zincă a primit, în 1971, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi, în 1976, Premiul Uniunii Scriitorilor din România.

Prin intermediul romanelor sale poliţiste şi de spionaj, scriitorul a surprins şi captivat generaţii întregi de cititori. Prin felul lor de a fi şi de a acţiona, eroii lui Haralamb Zincă sunt comparabili cu cei din romanele Agathei Christie.

Printre romanele scrise de Zincă se numără: "Moartea vine pe banda de magnetofon" (1947), "Şi a fost ora H" (1971, premiată cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), "Dragul meu Sherlock Holmes" (1977), "Ultima noapte de război, prima zi de pace" (1985), "Noaptea cea mai lungă" (1986), "Marea confruntare" (1987), "Fiecare om cu clepsidra lui" (1988), "Revelion '45" (1989), "Spion prin arhive secrete" (1993) şi "Moarta mirosea a Christian Dior" (1997).

Fiul scriitorului, Andrei Zincă, locuieşte în Statele Unite şi este regizor. El a regizat şi serialul "La Urgenţă", difuzat de TVR.

Înapoi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Înapoi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici