Inaugurarea expoziţiei marelui artist român Horia Damian, la Galeria Alexandra’s

Inaugurarea expoziţiei marelui artist român Horia Damian (1922-2012) va avea loc marţi, de la ora 19.00, la Galeria Alexandra’s (Strada Piaţa Amzei nr. 5, Bucureşti).

197 afișări
Imaginea articolului Inaugurarea expoziţiei marelui artist român Horia Damian, la Galeria Alexandra’s

Inaugurarea expoziţiei marelui artist român Horia Damian, la Galeria Alexandra’s

"Cu 96 de ani în urmă, la 27 februarie 1922 se năştea la Bucureşti Horia Damian, pictor extraordinar încă din adolescenţă, admirat de marii colecţionari ai epocii, printre care K.H. Zambaccian, care-i aşeza lucrările alături de clasicii artei noastre din celebra sa colecţie: Andreescu, Luchian, Petraşcu.

La 15 mai 1946, în vârstă de 24 de ani, Horia Damian sosea la Paris cu o bursă de studii pe care i-o obţinuse de la Institutul Cultural Francez pictorul Jean Al. Steriadi, admirator al său.

TITLURILE ZILEI

La Paris avea să se desfăşoare prodigioasa activitate a acestui inegalabil maestru desenator, pictor, sculptor care, în 1951, avea să-şi definească propriul limbaj, propria viziune asupra sensului artei, al sacralităţii pe care aceasta e chemată s-o exprime, al monumentalităţii. Tot la Paris Horia Damian avea să se stingă, nonagenar.

În contextul ignorării actuale a valorilor fondatoare ale culturii româneşti, şi ale culturii în general, expoziţia de faţă capătă o semnificaţie extraordinară, unică.

Nimeni în lume nu poate evoca personalitatea şi opera lui Horia Damian aşa cum o face criticul şi istoricul de artă Radu Varia, căruia îi datorăm acest eveniment, şi care acum cinci decenii, în 1968, prefaţa la Galeria Stadler din Paris expoziţia de «construcţii» a lui Damian. Tot atunci, Radu Varia avea să ia iniţiativa temerară, încununată de succes, a prezentării creaţiei artistului în marile muzee ale lumii, continuată timp de peste patru decenii: Muzeul de Artă Modernă al Oraşului Paris, The Solomon R. Guggenheim Museum din New York, Muzeul Ludwig din Aachen, Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, Bienala de la Sao Paulo, Bienala de la Veneţia, Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris – Centrul Pompidou, şi altele.

Pentru prima oară, datorită excepţionalelor interpretări ale semnificaţiei şi originalităţii acestor opere, pe care ni le oferă Radu Varia, publicul nostru va putea admira şi înţelege în sfârşit parcursul Damian, de la o capodoperă din adolescenţă până la viziunea arhitecturală şi cosmogonică a artistului, acest «mare solitar al secolului 20»" – se arată în comunicatul de presă remis MEDIAFAX de Galeria Alexandra’s

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici