INTERVIU - Amat Escalante, câştigătorul premiului pentru regie la Cannes: Mare parte a populaţiei Mexicului este uitată. Am vrut să le spun povestea - FOTO

Cineastul Amat Escalante, premiat pentru regie la Festivalul de la Cannes 2013, a declarat într-un interviu acordat MEDIAFAX că o mare parte din populaţia Mexicului este abandonată şi vulnerabilă şi că prin filmul său "Heli" a vrut să treacă dincolo de imaginile din ziare şi să le spună povestea.

561 afișări
Imaginea articolului INTERVIU - Amat Escalante, câştigătorul premiului pentru regie la Cannes: Mare parte a populaţiei Mexicului este uitată. Am vrut să le spun povestea - FOTO

Amat Escalante (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto=

Într-o ţară în care "războiul drogurilor" pare să nu mai ia sfârşit, cineastul mexican Amat Escalante, unul dintre invitaţii speciali ai evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (25 - 31 octombrie), afirmă că iubeşte Mexicul, fiind şi locul care îl inspiră în realizarea peliculelor sale. Escalante povesteşte în interviul acordat MEDIAFAX că a învăţat singur cinematografie, cu ajutorul cărţilor de specialitate şi al peliculelor, renunţând să mai meargă la şcoala de film din Spania.

TITLURILE ZILEI

Mexicul, un câmp de luptă, unde aproximativ 70.000 de oameni au murit prinşi în războaiele duse de mafia drogurilor, prezintă nuanţe şi contradicţii, după cum relatează regizorul mexican. Având cei mai bogaţi, dar şi unii dintre cei mai săraci oameni din lume, mexicanii cred cu tărie în extratereştri, gnomi şi chiromanţie.Din dorinţa de a-şi exprima duritatea, unele persoane desenează pe clădirile din Mexic steaua lui David, dar şi svastica, crezând că sunt semne satanice. "Am văzut în multe locuri acest semn, în Mexic, în cartiere, uneori desenează şi svastica naziştilor şi această stea a lui David. Ei nu ştiu exact ce reprezintă. Când desenează steaua lui David, cred că este un simbol satanic", povesteşte Escalante în interviul acordat MEDIAFAX.

Cu mai multe filme premiate la Festivalul de la Cannes, Escalante spune că cea mai importantă experienţă pe care a avut-o ca regizor a fost aceea de a găsi persoane care nu sunt actori şi de a le aduce în filmele sale.

Cel mai recent lungmetraj al său, "Heli", un film cu o imagine impresionantă şi cu scene de violenţă extremă, a şocat o parte din audienţa de la Cannes. Însă regizorul spune că astfel de imagini sunt foarte frecvente în Mexic. Estella are 12 ani şi locuieşte cu tatăl, cu fratele ei, Heli, cu soţia acestuia şi cu copilul lor. Nici prezentul şi nici viitorul nu par să le rezerve mare lucru. Un tânăr cadet de 17 ani se hotărăşte s-o ia de soţie şi să fugă împreună, însă are nevoie de bani. Drogurile confiscate de superiorii săi din poliţie şi oficial distruse i-ar putea aduce bani buni, aşa că tânărul decide să le fure. Consecinţele vor fi dramatice.

"Am vrut să spun o poveste, să merg dincolo de imaginile şi de ceea ce vedem în presa din Mexic. În fiecare zi vedem imagini ca în film, oameni decapitaţi, oameni spânzuraţi de poduri, oameni arşi, orice fel de moarte. Am vrut să explorez povestea unei familii şi să spun povestea personală a unor persoane care suferă din cauza acestei situaţii. (...) Acolo unde locuiesc, cu ani în urmă, a fost construită fabrica americană General Motors şi foarte multe familii au venit să locuiască în această zonă şi s-au format mici comunităţi. Am vrut să fac un film despre una dintre aceste familii, dar şi despre copiii care îşi pierd copilăria şi adolescenţa pentru că se căsătoresc foarte repede, fetele rămân însărcinate la o vârstă foarte fragedă", a spus Amat Escalante, în faţa publicului care i-a putut vedea în premieră filmul, vineri seară, la CinemaPRO din Capitală.

Filmul "Heli" va avea premiera în cinematografele româneşti pe 8 noiembrie.

Prezentăm interviul acordat agenţiei MEDIAFAX de regizorul Amat Escalante:

Reporter: Ai locuit în Mexic, Spania, Los Angeles şi Cuba. Ce impact au avut culturile diferite asupra viziunii tale ca regizor?

Amat Escalante: Nu sunt sigur exact. Am fost în acele locuri, dar cel mai mult am stat în Mexic şi cred că, atunci când călătoreşti, nu trebuie să faci foarte multe lucruri, vin ele la tine, aşadar nu ştiu exact ce anume m-a influenţat din fiecare ţară. În Cuba am mers să studiez documentarul, am stat aproape o lună, a fost o foarte bună experienţă.

Rep: Experienţa din Cuba a schimbat ceva?

A. E.: Da, aşa cred, în modul în care privesc lucrurile. În Spania, am încercat să studiez, dar nu mi-a plăcut foarte tare, am plecat de acolo, dar am învăţat anumite lucruri, cum ar fi că foarte multe persoane vor să devină regizori. Am încercat să merg la şcoala de film de acolo, erau foarte multe persoane înscrise şi nu mi-a plăcut prea mult această chestiune, aşadar am decis să plec. În SUA, am trăit nouă ani, acolo am studiat cinematografia foarte mult singur, am văzut foarte multe filme, am citit multe cărţi. Nu am mers la şcoala de film, deci a trebuit să am foarte multe cunoştinţe... nu era internet în acea perioadă, în Statele Unite am reuşit să găsesc foarte multe filme şi cărţi. În Mexic, acolo locuiesc şi mă inspiră să spun povestea celor care trăiesc acolo.

Rep.: Până acum, care este cea mai importantă experienţă pe care ai avut-o ca regizor?

A. E.: Cred că important până acum a fost să găsesc persoane care nu sunt actori şi să le aduc în filme. Această schimbare din vieţile lor este foarte importantă pentru ei, dar şi pentru mine. Nu şi-ar fi imaginat să joace într-un film şi apoi filmul să fie la Cannes, la festivaluri, în cinematografe, la televizor. Are un mare impact asupra lor, dar şi asupra mea şi astfel de lucruri te fac să te gândeşti mai mult, să analizezi dacă vrei să faci asta cuiva sau nu.

Rep.: În "Los Bastardos", am înţeles că fratele tău (Martin Escalante, n.r.) a descoperit actorul principal cu câteva zile înainte ca filmările pentru peliculă să înceapă...

A. E:. Da, fratele meu a realizat castingul pentru "Heli", "Sangre", "Los Bastordos". "Sangre" este primul meu film. Şi a făcut multe castiguri. Găsisem doi băieţi, dar unul dintre ei a dispărut. Nu a vrut să apară în film, a fugit. Mai aveam două sau trei zile până să începem să filmăm şi întreaga echipă a mers pe străzi pentru a găsi un alt băiat, au făcut poze copiilor în Statele Unite şi cel care, de fapt, l-a găsit a fost regizorul artistic, care face costumele. Numele ei este Daniela Schneider. Ea l-a găsit.

Rep.: Cum l-ai găsit pe interpretul lui Heli?

A. E: Pentru "Heli" am realizat foarte multe castinguri, cred că doi ani de casting, pentru că în acest timp noi căutam şi bani pentru film. El a venit la casting în Ciudad de Mexico, căutam la şcolile de teatru şi el a venit de la o astfel de şcoală. L-am înregistrat şi, un an mai târziu, l-am sunat.

Rep.: Aşadar, el vrea să devină actor. Dar Estella?

A. E.: Da. Estella... Fratele meu, Martin, a găsit-o într-o duminică, pe stradă, cu familia ei, i-a făcut o serie de fotografii, mi-a plăcut foarte mult, a făcut un mic video cu ea şi apoi am întâlnit-o şi mi-am dat seama că ea este cea care va fi în film. Este foarte deşteaptă şi a ştiut să facă tot ceea ce i-am cerut.

Rep.: În fiecare ţară există "noua generaţie" de regizori. În ce termeni ai descrie "noua generaţie"?

A. E.: Cred că a început de la "Y tu mama tambien", "Amores perros", "Cronos" - Guillermo del Toro, Alejandro González Iñárritu, Alfonso Cuarón sunt trei regizori care, în anii '90, au făcut un alt fel de filme în Mexic, care au inspirat o nouă generaţie ce a apărut şi îi include pe Carlos Reygadas, al cărui film "Japon" l-am văzut în 2003, m-a impresionat foarte mult, care exprima tot ceea ce voiam să creez într-un film, aşadar l-am căutat, ne-am întâlnit, am început să lucrăm împreună şi m-a ajutat să produc filmul meu "Sangre". Cam din acei ani, 2004 - 2005, nu aş putea spune generaţie, un nou grup de regizori, Gerardo Naranjo, Carlos Reygadas, eu şi acum şi alţi regizori mult mai tineri - Michel Franco, Nicolas Pereda, Mariana Chenillo -, persoane de aceeaşi vârstă, cred că rezultatul acestor noi filme sunt în anii '90 şi apoi internaţionalizarea prin internet, prin descărcarea online a filmelor, prin festivaluri internaţionale, ne-a conectat pe noi cu alte ţări, cu cinematografia altor ţări, aşadar simt că multe ţări împărtăşesc generaţii similare de noi regizori. Ca şi filmele de aici, care sunt similare cu cele pe care şi eu le fac, în Franţa, în Statele Unite, cred că are legătură cu faptul că toată lumea comunică mai mult decât în anii '90, când fiecare ţară realiza filmele ei, erau influenţate de istoria filmului în ţara respectivă şi acum eu sunt influenţat de istoria cinematografiei din Mexic, dar, într-un fel, este o cinematografie internaţională. Cred că asta are în comun cu generaţia din România, cu oricare din lume.

Rep.: Este dificil de realizat un film de artă în Mexic din punct de vedere financiar?

A. E.: Da, ca peste tot, cred. În Mexic sunt făcute multe filme care sunt finanţate prin taxele speciale "de încurajare" colectate de Guvern, aşa am realizat cele mai recente două filme, din astfel de finanţări şi multe alte filme sunt realizate în acest mod. Multe dintre ele nu ajung în cinematografe, asta ar fi problema, că nu există o arie bună a distribuirii lor, putem să facem filmele, dar să le distribuim nu este foarte uşor. Filmele mele au fost distribuite, dar multe altele, cam jumătate din filmele produse, nu ies la lumină. Sau poate chiar mai multe.

Rep.: Titlul filmului tău, "Heli", ce reprezintă? Are o semnificaţie anume sau este o asociere cu "hell" (iad în limba engleză, n.r.)?

A. E.: Titlul este dintr-un articol din ziar. Era vorba de un băiat, pe nume Heli, chiar aşa, un băiat tânăr, iar ideea articolului era că acesta a făcut nişte crime, dar era foarte tânăr. Mi-a plăcut foarte mult numele Heli, era compact, suna foarte interesant şi, de asemenea, am remarcat că arată ca "hell". Avea un fel de mister în jurul lui şi aşa l-am ales pentru titlul filmului, pentru ca oamenii să-şi amintească foarte uşor. Până la urmă, titlul este ales şi pentru a vinde filmul.

Rep.: În casa în care a fost sechestrată Estella am observat steaua lui David. Ce ai vrut să exprimi prin prezentarea semnului în prim plan?

A. E.: Nu ştiu exact. (râde). Este ca atunci când faci anumite lucruri şi nu ţi le explici foarte bine. Am văzut în multe locuri acest semn în Mexic, în cartiere, uneori desenează şi svastica naziştilor şi această stea a lui David. Ei nu ştiu exact ce reprezintă. Când desenează steaua lui David, ei cred că este un simbol satanic (râde). Şi când îl pun pe cel al naziştilor, nu ştiu dacă ei ştiu că naziştii i-ar fi ucis... probabil pe cei care desenează acest semn (steaua, n.e.), nu ştiu că, dacă se aflau în Germania acelor vremuri, ar fi fost ucişi pentru că aveau pielea închisă la culoare. Am găsit amuzantă această chestiune şi mi s-a părut interesant să pun acest semn. Le vezi în Mexic, în cartierele din Mexic, ei ştiu că simbolul nazist era un lucru rău, aşadar ei vor să fie răi şi fac acest semn. Şi ei cred că steaua lui David este un semn satanic. Cred că de asta am ales să îl pun acolo.

Rep.: Pe de altă parte, este şi scena care prezintă cititul în palmă. Mexicul este o ţară în care persoanele cred foarte mult în chiromanţie, în astfel de practici?

A. E.: Sunt multe credinţe ezoterice. Este un mix cu catolicismul. Este o contradicţie. Multe persoane sunt aşa. Persoane care cred în fantome, cred în extratereştri. Când am făcut castingul, una dintre întrebările pe care le-am avut a fost dacă ei cred în extratereştri şi dacă au văzut unul. Unii dintre ei au răspuns afirmativ, că ei cred în existenţa lor, că i-au văzut. Şi le-am cerut să îmi povestească. Şi îmi povesteau, ştiam că mint şi că inventează, la casting, când am realizat interviurile, a fost interesant să-i întrebăm aceste lucruri. De asemenea, i-am întrebat dacă au văzut gnomi, sunt persoane care cred în gnomi, nu foarte multe, dar sunt câteva (râde). Au fost întrebări amuzante, oamenii au răspuns afirmativ la acestea, şi mi-au relatat o întreagă poveste. Aş putea spune ceva despre ei, că sunt proşti, că ştiu cum să mintă, lucruri de genul asta, a fost parte din întrebări. De aceea şi în film el spune că a găsit un OZN şi, când îl întreabă ce era înăuntru, el spune că era un gnom. Dar mulţi oameni în Mexic, mai mult pe dealuri şi munţi, ei cred în aceste lucruri. Ca în multe alte ţări, dar am găsit aceste lucruri ca fiind amuzante.

Rep.: Cum ar putea influenţa filmul tău societatea? Vrei ca filmul să transmită un mesaj către alte ţări sau doar Guvernului mexican? Totodată, în film apare şi un comandant american, care are un comportament brutal faţă de cadeţi...

A. E.: Scena aceea cu comandantul american este luată din realitate, exact aşa se întâmplă. Unde locuiesc, în Guanajuato, au găsit acum câţiva ani, au concediat oamenii, dar au găsit această echipă de poliţişti, care era antrenată de un american şi acest lucru este ilegal în Mexic. Străinii să antreneze, dar făceau asta şi am copiat exact modelul . Când am făcut filmul, nu m-am gândit la public, mexican sau străn, cred că m-am gândit mai mult la mexicani, dar nu m-am gândit la politicieni. A fost mai mult o dorinţă de a spune o poveste emoţionantă în acest context, situaţia din Mexic, să urmăresc ce se întâmplă în Mexic, dar în acelaşi timp ceea ce m-a interesat mai mult a fost filmul, povestea pe care urma să o spun, nu atât de mult politica, războiul drogurilor. Am descoperit că pot face un film interesant, care se află în această lume. Am profitat de lucrul acesta pentru a spune povestea.

Rep.: În film, o avem pe Estella, unul dintre personajele principale. Ea suferă o dramă, fiind răpită, sechestrată şi violată. În Mexic sunt foarte multe cazuri de genul acesta. Statul se implică pentru ca aceste fete, cu vârste atât de fragede, să treacă peste aceste drame?

A. E.: Sunt convins că încearcă, dar, în oraşul meu, din cauza religiei, femeile sunt tratate discriminatoriu. Multe femei sunt omorâte, multe sunt violate, poliţia nu ia foarte în serios această problemă. De exemplu, în oraşul în care trăiesc, Guanajuato, este acum un caz despre o fată care aproape era să fie ucisă de un prieten care a dus-o în munţi cu maşina. A zis că o duce acasă, dar apoi a spus că nu, că vor merge în munţi. Apoi, el a încercat să o violeze, ea s-a opus, el a bătut-o măr. El a plecat şi a avut un accident cu maşina. A venit poliţia. I-a pus pe amândoi în acelaşi spital, în acelaşi salon. Ea le-a spus că a încercat să o violeze, să o omoare şi apoi i-au pus în acelaşi salon. Pe el nu l-au trimis la închisoare. Poliţia nu a spus că a încercat să o violeze, a spus că a fost vorba despre o agresiune sexuală, fiind ceva diferit în lege de viol. Şi aceste lucruri sunt foarte frecvente. În Cuidad Juarez, foarte multe femei au fost găsite, în fiecare săptămână găseau femei moarte în deşert. În Mexic este o mare problemă în ceea ce priveşte violenţa la adresa femeilor. Şi începe de la vârste foarte fragede. De exemplu, copilul pe care l-am folosit în film avea şase luni, mama lui a fost în film şi mama copilului are 14 ani. Şi l-a avut când avea doar 13 ani. S-a întâmplat aşa, dintr-o coincidenţă. Am vrut copilul şi mama lui era foarte tânără. Cred că, atunci când mamele au doar 13 ani şi au copii, copiii ajung foarte uşor infractori, care mai târziu spânzură alţi oameni, omoară alte persoane. Când părinţi sunt atât de tineri…

Rep.: Copii nu pot beneficia de o bună educaţie…

A. E.: Da, într-adevăr. Cred că acest lucru se întâmplă pentru că sunt foarte vulnerabili şi uitaţi, abandonaţi într-un fel. O mare parte a populaţiei din Mexic este abandonată, nu se preocupă nimeni de ei şi de aceea se întâmplă astfel de lucruri. De aceea, în film, arăt acest lucru.

Rep.: La sfârşitul filmului, vedem o Estella pasivă, în timp ce Heli devine agresiv. Această scenă vrea să arate că Heli a fost până la urmă răpus de lumea dură în care trăieşte?

A. E.: Da, cred că… În Mexic, lumea îşi face dreptate de una singură, pentru că poliţia nu face nimic. În multe locuri din Mexic există grupări paramilitare, ei au propriile închisori, construiesc închisorile şi se ocupă de criminali, legea fiind făcută de ei. Totul vine dintr-o frustrare pentru că poliţia nu face mare lucru împotriva mafiei drogurilor. Într-un fel asta i se întâmplă şi lui. De asemenea, el merge şi omoară pe cineva, dar nu se ştie dacă cel pe care îl omoară este persoana vinovată sau nu (de răpirea, sechestrarea şi violarea Estellei, n.r.). Dar devine un criminal. Nu ştie dacă a omorât persoana potrivită sau nu, dar devine altcineva la sfârşitul filmului.

Rep.: În "Los Bastardos" prezinţi o poveste oarecum diferită, mexicanii în SUA. Cât de mult a fost influenţat acest film de propria experienţă?

A. E.: În "Los Bastardos" cred că foarte mult, pentru că mama mea este din Statele Unite, tatăl meu este mexican, El a plecat în SUA înainte ca eu să mă nasc, el chiar a trecut graniţa ilegal. Am trăit nouă ani în Statele Unite. Întotdeauna am simţit şi am văzut cum era să mergi pe stradă, aceste două culturi, cea mexicană şi cea americană, care într-un fel plutesc în aer, dar niciodată nu se ating. Am vrut ca filmul să prezinte o întâlnire violentă între cele două, o confruntare violentă. Povestea vine din ceea ce am trăit eu acolo, din situaţia pe care am văzut-o. De exemplu, mergeam într-o zi pe stradă, suburbiile sunt goale pe timpul zilei, oamenii sunt la serviciu sau la şcoală, sunt case goale-goale şi mergi şi poliţia te opreşte pentru că te consideră suspect, pentru că nu este nimeni acolo şi este ciudat, îţi cer buletinul şi toate celelalte şi am simţit că, fiind Statele Unite, ar trebui să fie o ţară liberă, dar, de fapt, se simte contrariul şi mi-am imaginat cum ar fi pentru doi imigranţi ilegali acolo.

Rep.: Ai stat în SUA şi în alte oraşe. Te-ai gândit vreodată să uiţi de Mexic?

A. E.: Nu, nu. Mexic este un loc al contradicţiilor, ca multe alte locuri, ca întreaga lume, bănuiesc. Mexic are unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume, dar şi cei mai săraci din lume. Sunt, de fapt, două ţări foarte opuse. Sunt multe nuanţe ale Mexicului, turiştii pot merge în siguranţă şi să petreacă momente frumoase pe plajă şi în oraşele turistice. Eu locuiesc în Guanajuato, care este un oraş turistic. Multe persoane vin să viziteze, este perfect, dar sunt şi foarte mulţi oameni săraci, multe crime, sărăcie, aceasta este realitatea. Iubesc ţara, am trăit acolo cea mai mare parte din viaţa mea, nu îmi este teamă că s-ar putea întâmpla ceva, nu s-au întâmplat până acum. Nu vreau să plec încă.

Rep.: Niciodată nu arăţi întreaga scenă. În "Heli" nu ai arătat cum Estella a fost violată, de exemplu. De ce ai preferat să nu faci asta?

A. E.: Pe de o parte, pentru că este foarte dificil să arăţi asta şi nu găsesc a fi o necesitate. Pe Estella probabil aş fi traumatizat-o şi nu asta e ideea. Când fac un film nu vreau să rănesc pe nimeni, în niciun fel. Celelalte scene, care prezintă violenţă sunt foarte false. Astfel de scene pot fi făcute digital.

Rep.: Ca şi scena care prezintă incendierea penisului...

A. E.: Da, exact. Dar nu pot realiza un viol digital, ar fi aproape imposibil, nu este necesar. Îţi poţi imagina şi cred că este de ajuns.

Rep.: Filmul tău se termină deschis. De ce ai preferat să laşi atât de multe întrebări fără răspuns? Publicul nu ştie dacă Heli rămâne în continuare o persoană marcată de tragedia familiei şi rămâne violent, nu ştie dacă Sabrina îl iartă pe Heli pentru că a luat-o de lângă familia ei şi încetează să îl urască pe Heli şi dacă Estela îşi revine din drama pe care a trăit-o.

A. E.: Cred că aceste lucruri nu mai contau foarte mult pentru mine, pentru că familia era reunită. Încep să se recupereze, din fericire. Poate va fi bine, poate nu, nu ştiu. Ar fi trebuit să filmez în continuare. Pentru mine, toate lucrurile care trebuia să se întâmple, s-au întâmplat. Nu am simţit că a fost un final foarte deschis. Estella este într-o anumită situaţie, foarte clară, ei în sfârşit fac sex. (râde). Asta a fost dorinţa lui în viaţă, cea a lui Heli. Este singurul lucru care le-a rămas.

Rep.: Regizezi dramă. Te-ai gândit vreodată să încerci şi alte părţi ale cinematografiei sau este prea greu pentru un regizor mexican să fie mai optimist în ceea ce priveşte povestea filmelor?

A. E.: Cred că este bine să încerci lucruri diferite şi sper... . De fiecare dată am încercat să fac altceva, dar este dificil, pentru că, atunci când îţi sunt apropiate, când pornesc dinlăuntrul tău, de multe ori ajungi în acelaşi punct. Când vrei să fii onest cu tine ... dar vreau să fac un efort să fac şi alte lucruri. Vom vedea. Nu pot forţa, dar voi încerca.

Rep.: Ai putea realiza o comedie?

A. E.: Sper să pot face ceva de genul acesta, mult mai amuzant. La filmele pe care le-am făcut, oamenii au râs în anumite părţi, dar aş vrea să râdă mai mult. Ar fi interesant. Ar fi ceva.

Amat Escalante, în vârstă de 34 de ani, a trăit în Barcelona, Los Angeles, Austin, iar în prezent locuieşte în Guanajuato. Cineastul a fost asistent de regie al renumitului regizor mexican Carlos Reygadas, care a obţinut premiul pentru regie la Cannes în 2012, cu pelicula "Post Tenebras Lux". Celelalte două lungmetraje ale sale, ambele premiate în numeroase festivaluri, au surprins audienţa de la Cannes. Debutul "Sangre", în 2005, distins cu premiul criticii internaţionale - FIPRESCI - în secţiunea Un Certain Regard, este povestea unui tată a cărui rutină de cuplu este întreruptă de venirea fiicei sale dintr-o căsătorie anterioară. De asemenea, "Los Bastardos", inclus în aceeaşi secţiune a Festivalului de la Cannes, trei ani mai târziu, urmăreşte doi migranţi mexicani în Los Angeles, care primesc într-o zi o sarcină suspect de bine plătită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici